VIDEO Dorin Drăguţanu, audiat de comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară. Slusari: Ex-guvernatorul BNM pasează responsabilitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul guvernator al Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu pasează pe Guvern responsabilitatea pentru devalizarea sistemului bancar. Declaraţia a fost făcută de către Alexandru Slusari, preşedintele comisei parlamentare de anchetă, după audierile din 23 iulie, transmite IPN.

Potrivit lui Alexandru Slusari, Dorin Drăguţanu a declarat că BNM a făcut tot ce a putut în condiţiile în care nu a dispus de instrumentele necesare pentru a gestiona criza bancară.

„Tot ce el a făcut a fost justificat, îi bun, doar că nu este clar de ce am ajuns la furtul miliardului. Ceea ce a fost rău, el nu a avut pârghiile”, a comentat Alexandru Slusari declaraţiile fostului guvernator al BNM. Deputatul a mai spus că, dacă atunci BNM ar fi spus franc că emisiile suplimentare nu sunt cea mai bună soluţie, situaţia ar fi fost gestionată altfel.

Astăzi urma să fie audiată şi Ema Tăbârţă, fost viceguvernator la BNM, dar nu s-a prezentat invocând motive de sănătate.

Pentru joi, 25 iulie, la audieri au fost chemaţi fostul ministru al finanţatelor Anatol Arapu, fostul ministru al economiei Andrian Candu şi fostul premier Iurie Leancă.
 

Membrii comisiei analizează oportunitatea audierii unor persoane care se află în locurile de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”