VIDEO Dodon transmite „sincere felicitări poporului Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 73-a a Victoriei asupra fascismului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis vineri, 5 mai, „sincere felicitări poporului Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 73-a a Victoriei asupra fascismului”. 9 Mai este sărbătoare nu doar pentru popoarele fostei Uniuni Sovietice, ci şi pentru întreaga omenire.

„În această zi a luat sfârşit cel mai groaznic război care a răpit milioane de vieţi. Nu a fost casă şi nici familie care să nu fi fost afectată de acest război”, a scris Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele susţine că „poporul nostru va fi mereu recunoscător eroilor, care în schimbul propriilor vieţi au obţinut un cer paşnic pentru mai multe generaţii”. 

„Spre marea noastră bucurie, mai sunt dintre aceşti oameni printre noi. Este de datoria noastră să le oferim scumpilor noştri veterani atenţie şi grijă”, a adăugat şeful statului.

El a subliniat că „poporul nostru nu va uita nicicând eroismul soldatului-eliberator sovietic”. 

„Nu vom permite nimănui, de dragul unor considerente politice, să ne remodeleze istoria. Vor trece ani, se vor perinda generaţii, iar copiii şi nepoţii noştri vor continua să sărbătorească la 9 mai Ziua Victoriei”, a încheiat Dodon.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort