VIDEO Cinci tineri, reţinuţi pentru trafic de droguri. Activitatea ilegală le aducea acestora un profit zilnic de circa 20 mii de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii din Republica Moldova au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în producerea, contrabanda şi circulaţia ilegală a drogurilor sintetice de tip PVP, prin intermediul magazinelor online. Cinci persoane au fost reţinute. O tânără de 19 ani, care se cercetează în stare de libertate, şi alţi patru bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 19 şi 27 de ani, toţi au primit arest pentru 30 zile.

Gruparea a fost documentată pe parcursul a cinci luni, perioadă în care poliţiştii au stabilit că membrii acesteia aveau reguli bine stabilite de comunicare, subordonare şi disciplină.

Pe perioada documentării, au fost acumulate probe precum că liderul grupării a creat o reţea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicaţiei Telegram şi a atribuit rolul de administrator unui membru al grupării cu cunoştinţe în domeniul IT.

Astfel, consumatorii de droguri erau ademeniţi cu oferte de preţuri şi droguri de o înaltă calitate. Zilnic, prin această aplicaţie, erau obţinute venituri din realizarea drogurilor de peste 20.000 lei.

De asemenea, liderul grupării racola persoane în calitate de „curieri” pentru plasarea drogurilor în ascunzişuri, aceştia fiind instruiţi şi remuneraţi de la distanţă, fiind exclus în totalitate contactul fizic între organizator şi curieri.

Locurile unde erau ascunse drogurile erau alese după reguli stricte (în apropierea şcolilor, grădiniţelor), iar coordonatele şi fotografiile cu acestea erau transmise centralizat operatorului.

Ca urmare a percheziţiilor efectuate la domiciliul persoanelor documentate, poliţiştii au depistat şi ridicat peste 5 kilograme de droguri de tip PVP cu o valoare totală de peste 3.000.000 de lei, un gram de PVP fiind realizat cu 450 – 600 de lei consumatorilor.

În cadrul percheziţiilor au fost ridicate mai multe telefoane mobile, calculatoare şi alte dispozitive electronice de comunicare prin intermediul cărora erau administrate şi gestionate platformele de comunicare şi conturile electronice de plată.

La fel, au fost depistate peste 150 de pliculeţe cu droguri de tip PVP pregătite pentru realizare, peste 500 pacheţele Zip – Lock destinate pentru distribuirea drogurilor, un cântar electronic la scara mică, un pistol traumatic, bani în sumă de peste 30.000 lei în diferită valută proveniţi în urma realizării drogurilor.

De asemenea, a fost depistată o încăpere care era utilizată în calitate de loc de distracţie, de consum al băuturilor alcoolice. Toate produsele erau comercializate fără a fi însoţite de certificate de calitate, localul nu avea o autorizaţie de funcţionare. Tot aici se organiza consumul drogurilor.

Dacă vinovăţia v-a fi demonstrată, bănuiţii riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete