VIDEO Blocul ACUM nu va participa la consultările cu PDM, dar îi invită la dialog „pe toţi deputaţii care nu sunt controlaţi de regiml oligarhic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Blocul politic ACUM, condus de Maia Sandu şi Andrei Năstase, a anunţat că nu va participa la consultările cu PDM şi PSRM cu privire la formarea unei alianţe de guvernare, preconizate pentru ziua de marţi, 2 aprilie, la Reşedinţa de Stat. Pe de altă parte, liderii ACUM îi invită la dialog „pe toţi deputaţii care nu sunt controlaţi de regiml oligarhic”.

Deputaţii „care nu sunt controlaţi de regimul oligarhic” sunt aşteptaţi la întrevederea cu Maia Sandu şi Andrei Năstase marţi, 2 aprilie, ora 10.00, în biroul 114 al Parlamentului.

„Blocul ACUM nu va participa la niciun fel de negocieri cu actuala conducere a PDM, deoarece acest clan se face responsabil de capturarea statului, de izolarea externă a ţării şi se subminarea economiei prin acapararea dubioasă a celor mai importante active economice”, a declarat Andrei Năstase luni, 1 aprilie, într-o conferinţă de presă.

Maia Sandu a declarat că problema principală a Republicii Moldova este „statul capturat, sunt instituţiile statului care nu-şi pot îndeplini obligaţiunile faţă de cetăţeni”.

Potrivit ei, la dialog sunt invitaţi „doar cei care îşi doresc deoligarhizarea ţării”.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor