VIDEO Bătaie la Orhei. Victima susţine că totul s-a întâmplat după ce a denunţat o mită de 150.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu Stici, cercetat pentru mai multe infracţiuni grave, susţine că i-a dat mită 150 de mii de euro primarului unei localităţi din Orhei, pentru a scăpa de pedeapsă. Edilul, care a fost reţinut de curând, i-ar fi spus că poate influenţa oamenii legii pentru a-i fi emise decizii de achitare, transmite IPN.

Într-un video publicat pe Facebook, bărbatul afirmă că, în ziua în care a fost reţinut primaru, el, împreună cu mai multe rude, a fost snopit în bătaie la o terasă din oraşul Orhei, de către „sportivii lui Damir”. Pe de altă parte, Dorin Damir, preşedintele Asociaţiei FEA, a calificat aceste declaraţii ca fiind „insinuări şi speculaţii”.

Sergiu Stici a povestit că primarul Andrei Cociorvă a fost reţinut miercuri dimineaţa, iar bătaia a avut loc după-masă. Acesta spune că a fost telefonat de către o persoană care l-a întrebat unde este, iar ulterior, la terasa la care se afla, au venit mai multe maşini. Cei care au venit cu ele i-ar fi spus „dacă o să mai facă de astea, nu o să mai trăiască”. Apoi ar fi început bătaia. Acesta presupune că cei care l-au bătut sunt „sportivii lui Damir”, cu care primarul s-ar cunoaşte.

Sergiu Stici spune că l-a cunoscut pe Andrei Cociorvă în penitenciarul nr. 13, în 2017, unde Cociorvă a stat închis vreo 7-8 luni. „Când a ieşit din penitenciar el a zis că o să mă ajute. Să-i dau o sută de mii de euro şi voi ieşi curat. Mie mi se mai fabricase încă un dosar cât am stat în puşcărie şi deja eram de acord să dau banii. Am spus că ajunge atâtea dosare şi prostii”, susţine Stici. Potrivit lui, a dat banii pe părţi, în total fiind vorba despre 125 de mii de euro. După ce a ieşit din penitenciar, i s-a spus că urmează să dea o sută de mii de euro şi pentru asta a vândut bunuri, a împrumutat. „O lună în urmă am fost telefonat de cineva care a vorbit cu mine ruseşte şi mi-a zis că Andrei a transmis doar 50 de mii de euro şi restul i-a pierdut la cazino”, afirmă Stici.

Dorin Damir a venit cu o reacţie, în care spune că pe Andrei Cociorvă îl cunoaşte şi doar atât. „Pe persoana de către care sunt învinuit, Serghei Stici, nu o cunosc şi prima dată am auzit de acesta în urma acestui video. Nu înţeleg de ce ar fi îndreptat degetul spre persoana mea, poate s-a gândit că aşa va atrage mai multă atenţie asupra problemei lui. Este o aberaţie de crezut că sportivii l-ar fi atacat în plină zi, în centrul unui oraş din Republica Moldova”, menţionează Dorin Damir într-o postare pe Facebook.

Contactată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu, a declarat că acest caz a fost înregistrat şi se examineaza. Mai multe detalii nu pot fi furnizate deocamdată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO