VIDEO Accident grav în apropierea localităţii Crihana Veche. Cinci persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane au ajuns ieri seara cu traumatisme grave la spital după ce automobilele în care se aflau s-au ciocnit, iar, în rezultat, una dintre maşini a derapat de pe traseu şi s-a inversat.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE), ieri seara, la ora 20:52, salvatorii din Cahul au fost alertaţi în apropierea localităţii Crihana Veche din cauza că a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-a stabilit că accidental s-a produs cu implicarea a două maşini, Volkswagen Golf 4 şi BMW 520. În urma impactului, automobilul BMW a derapat de pe traseu şi s-a inversat.

Au intervenit echipe de salvatori şi paramedici din cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Cahul, cu 4 unităţi de tehnică şi un efectiv de 15 persoane. Astfel, salvatorii au reuşit să evacueze din interiorul automobilelor victimele. Şoferii şi cei trei pasageri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 ani au suferit contuzii cranio-cerebrale, cervicale, abdominale şi fracturi închise.

Echipele SMURD au acordat ajutor victimelor şi le-au transportat la spitalul de urgenţă din Cahul.

Toate circumstanţele accidentului sunt cercetate de către organele de drept.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi