Victor Chironda: Demiterea mea a urmărit preluarea controlului pe procesul de autorizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Chironda

Fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, susţine că are loc o tergiversare a examinării acţiunii depuse pe cazul demiterii sale, pe care o consideră ilegală. În opinia sa, instanţa conştientizează că demiterea a avut loc cu încălcarea dreptului muncii şi ezită să emită o hotărâre în acest sens.

Fostul viceprimar consideră că se urmăreşte tragerea de timp şi prelungirea maximă a procesului, iar înlăturarea sa din funcţie urmăreşte un singur lucru – controlul asupra procesului de autorizare în construcţii.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Victor Chironda a declarat că nu a venit din stradă în funcţia de viceprimar, ci a fost propus de primarul Ion Ceban. „Eu am fost unicul din cei patru viceprimari care a fost confirmat în funcţie cu voturile majorităţii consilierilor, având suportul, atât al fracţiunii PSRM, cât şi al fracţiunilor Platforma DA şi PAS, dar şi alţi consilieri”, a notat fostul viceprimar.

Una dintre priorităţile sale în funcţia de viceprimar a fost reformarea şi organizarea sistemului de autorizare în construcţii. În opinia sa, haosul construcţiilor ilegale putea fi oprit doar prin reorganizarea Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, dar şi prin curăţarea acestei structuri de oameni corupţi. Dar arhitectul-şef de atunci s-a opus cu vehemenţă schimbărilor propuse. „Acest lucru a fost susţinut tacit şi de primarul Ion Ceban, care nu a reacţionat la demersurile şi rapoartele mele în care l-am informat despre blocarea procesului de reorganizare şi riscurile de corupţie în procesul de emitere a actelor permisive”, susţine Victor Chironda. Potrivit lui, pentru a păstra mai multe scheme ilegale, dar şi pentru că a refuzat să semneze multiple acte permisive întocmite cu încălcări, inclusiv în cazul Hotelului Naţional, a fost demis din funcţia de viceprimar. 

„De asemenea, am fost demis din funcţia de viceprimar anume din cauza dezvăluirilor privind încălcările admise de funcţionarii din Primărie, iar aceşti funcţionari continuă să activeze, nefiind supuşi măcar unei anchete de serviciu pe problemele semnalate. Prin urmare, putem să concluzionăm că demiterea şi tergiversarea procesului meu au avut drept scop preluarea controlului asupra procesului de autorizare în construcţii şi eliminarea mea din acest proces, aşa cum nu eram de acord să autorizez aceste lucruri ilegale”, afirmă Victor Chironda.

Fostul viceprimar a făcut apel către preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului, prim-ministrul, ministrul justiţiei şi către procurorul general să se autosesizeze şi să nu admită „continuarea abuzului sistemului corupt asupra sa şi a locuitorilor oraşului Chişinău”. El s-a arătat convins că, în scurt timp, declaraţiile sale vor fi confirmate şi de alte persoane, inclusiv de agenţii economici, care sunt impuşi să construiască şi facă amenajări de parcuri şi scuaruri în schimbul promisiunilor că vor primi autorizaţii de construcţie. În opinia sa, este grav că, de ani de zile, ştiind cu toţii gravitatea problemei construcţiilor ilegale în Chişinău şi abuzurile admise, nu este măcar o persoană care să fi fost pedepsită pentru încălcările admise.

De asemenea, Victor Chironda spune că şi în instanţa de judecată lucrurile bat pasul pe loc, unde a contestat hotărârea prin care a fost demis. El şi-a exprimat speranţa că instanţa va purcede la examinarea dosarului care este pe rol şi va emite o decizie cât mai curând posibil.

Mai multe pentru tine:
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget