Victor Chirilă, despre reluarea negocierilor în formatul 5+2: SUA şi UE trebuie să-şi schimbe statutul, din observatori în mediatori VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă, consideră necesară reluarea negocierilor în formatul 5+2. Totodată, el este pesimist în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului din stânga Nistrului.

Victor Chirilă a declarat că Republica Moldova nu trebuie să accepte condiţiile impuse de Moscova şi Tiraspol. Mai ales în condiţiile în care Federaţia Rusă şi-a pierdut credibilitatea ca stat mediator imparţial.

Directorul executiv al APE consideră că, pentru intensificarea rezultatelor negocierilor, SUA şi UE trebuie să-şi modifice statutul, din observatori în mediatori. Însă, în opinia expertului, SUA şi-au pierdut interesul faţă de rezolvarea problemei transnistrene. În acest sens, miza este pe UE.

Expertul menţionează faptul că nu vede o soluţionare în scurt timp a conflictului. În condiţiile în care guvernarea de la Chişinău şi-a pierdut susţinerea cetăţenilor, iar la Tiraspol există un conflict între preşedintele nerecunoscut al regiunii transnistrene, Evghenii Şevciuk, şi holdingul „Sheriff”.

Joi, 2 iunie, la Berlin vor fi reluate negocierile în formatul 5+2. Ultima oară acestea au avut loc în luna iunie 2014.

Amintim că în anul 1992 a început un război dintre autorităţile de la Chişinău şi autorităţile autoproclamate din regiunea trasnistreană, susţinute de Rusia. Aceştia din urmă îşi doreau obţinerea independenţei faţă de Republica Moldova. Independenţa nu a fost recunoscută, însă până în prezent regiunea din stânga Nistrului nu este controlată de Chişinău.

Formatul 5+2 a apărut ca o metodă de negocieri în vederea soluţionării conflictului. Din acesta fac parte teritoriul controlat de Republica Moldova şi regiunea trasnistreană, ca părţi aflate în conflict, Ucraina, Rusia şi OSCE - ca mediatori, SUA şi UE, în rol de observatori.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie