VEŞTI PROASTE Alimentele vor fi tot mai scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale susţine că în curând ar putea creşte preţurile la produse, tarifele la resursele energetice şi taxele. Ritmul anual al inflaţiei se va încadra însă în intervalul de o cifră, obiectiv pe termen mediu în Strategia de politică monetară pentru anii 2010-2012.

Rata inflaţiei se va menţine în 2011 la nivelul de 8,4%, prognozat în luna mai, a declarat Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), într-o conferinţă de presă ţinută cu ocazia lansării celui de-al treilea raport asupra inflaţiei.

În acelaşi timp, anul viitor BNM se aşteaptă la o inflaţie mai mare, de 7,4%, deşi în luna mai previziunile erau de 5,7%, iar în februarie prognozele au fost de 4,5%. Revizuirea acestor cifre a fost cauzată de unele presiuni inflaţioniste mai mari decât în 2011, creşterea preţurilor internaţionale la produsele alimentare, curs de schimb dolar/euro mai depreciat. De asemenea, se vor resimţi efectele majorării preconizate de autorităţi a impozitelor indirecte şi creşterea cererii.

Dorin Drăguţanu a spus că evoluţia preţurilor din interiorul ţării este determinată de cele de pe piaţa internaţională. Astfel, scumpirea alimentelor este un fenomen global şi el afectează şi ţara noastră. „Nu există o economie în lume unde preţurile nu se majorează. Creșterea economică întotdeauna este însoţită de mărirea preţurilor, dar este important ca acestea să fie ţinute sub control, pentru că pe termen lung aceasta bate în avansarea economiei. În ultimele 18 luni însă inflaţia anuală în Republica Moldova a fost cu mult mai mică decât cea anterioară. Acest lucru indică eficienţa politicii BNM de ţintire a inflaţiei", a declarat guvernatorul Băncii Naţionale.

Scumpirea gazelor, risc pentru economie

Totodată, specialiştii băncii estimează că un risc important pentru economie şi inflaţie îl constituie creşterea tarifului la gazele naturale mai mult decât s-a prevăzut în scenariul de bază al BNM. „Probabilitatea acestui scenariu ar putea fi favorizată de majorarea preţului de import al gazelor naturale, dar şi de consecinţele litigiului dintre Moldovagaz şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cu privire la cuantumul pierderilor incluse în tarif", se afrimă în „Raportul BNM asupra inflaţiei".

Se majorează şi taxele

Politica fiscală pentru următorii doi ani va avea un grad de expansiune mai mare faţă de estimările făcute în Raportul asupra inflaţiei din luna mai 2011. Astfel modificarea impozitelor, în special a celor indirecte, precum accizele şi TVA, va influenţa nivelul general al preţurilor în direcţia majorării acestora, se precizează în ultimul raport BNM asupra inflaţiei, lansat ieri. Ministerul Finanţelor a propus o majorare semnificativă a accizelor la ţigări şi produsele alcoolice, începând cu 1 ianuarie 2012. Până în 2014, doar la produsele de tutun taxele ar putea creşte de 30 de ori.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi