Veaceslav Țurcanu: „Procurorii nu sunt pregătiți să scoată la iveală adevărul despre 7 aprilie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani după evenimentele din 7 aprilie, autoritățile nu știu cine se face vinovat de acțiunile din centrul Capitalei, iar reprezentanții Ministerului Justiției spun că nu s-a făcut progres nici pe un segment.

„Cu cât mai departe suntem de 7 aprilie cu atât mai puține șanse avem de a afla adevărul despre evenimentele de atunci", a declarat Veaceslav Țurcanu, avocatul lui Victor Boboc, în cadrul Clubului Drepturilor Omului.

De asemenea acesta a menționat că una dintre cauzelele stagnării obținerii unor rezultate în privința evenimentelor din 7 aprilie sunt procurorii. „Procurorii nu sunt pregătiți pentru cercetarea cazurilor din aprilie 2009, iar aceasta cred că li se trage de la sistemul vechi", a mai adăugatVeaceslav Țurcanu.

În cadrul aceleiași întâlniri, Alexandru Tănase, ministrul Justiției a spus că aceste evenimente se pot repeta. „Dacă nu vor fi elaborate consecințe legale pentru cei care au dat dispoziții pe 7 aprilie riscăm din nou să ni se întâmple aceleași lucruri", a explicat Alexandru Tănase.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi