Veaceslav Platon, citat de procurori pentru a i se înainta acuzarea de atac raider

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon

Veaceslav Platon a fost citat de procurorii anticorupţie, pe data de 2 noiembrie, pentru a i se înainta acuzarea de „atac raider asupra „Moldova-Agroindbank” cu bani din „laundromatul rusesc”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, investigaţiile privind acţiunile unor persoane pentru preluarea controlului asupra „Moldova-Agroindbank”, din perioada anilor 2011-2015 şi gestionarea acestei instituţii în beneficiul unui grup criminal organizat se referă la fapte de escrocherie săvârşită în proporţii deosebit de mari şi spălarea banilor în proporţii deosebit de mari.

În cadrul investigaţiilor s-a constatat că făptuitorii, folosind documente false şi mijloace financiare provenite din „laundromatul rusesc”, au organizat înregistrarea unor tranzacţii în lipsa voinţei proprietarilor legali sau a succesorilor acestora. Acest fapt le-a permis de a obţine un pachet de peste 28 de mii de acţiuni ale „Moldova-Agroindbank”, în valoare totală de 28 de milioane lei.

Ulterior, pentru a deghiza originea ilicită a hârtiilor de valoare sustrase, făptuitorii au tranzacţionat acţiunile sustrase către companii nerezidente al căror beneficiar real era Platon Veaceslav.

În perioada 2011-2015, făptuitorii au dobândit 43,11% din acţiunile „Moldova-Agroindbank”, care erau deţinute de o serie de companii, în marea majoritate nerezidente, beneficiar real al cărora a devenit Platon Veaceslav. Asta i-a permis ultimului să preia controlul asupra instituţiei financiare pe o anumită perioadă.

Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova în luna iulie a acestui an. Acesta a fost văzut la Londra, iMarea Britanie.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul