Vânător împuşcat mortal în raionul Sângerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vânător în vârstă de 48 de ani a fost împuşcat mortal în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 ianuarie, în timpul unei vânători de fazani în extravilanul localităţii Nicolaevca din raionul Sângerei. Şeful Direcţiei generale securitate publică IGP, Marin Maxian, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că oamenii legii au fost sesizaţi în jurul orei 10.40, transmite IPN.

În jurul orei 10.25, cei patru vânători care au participat la vânătoare au decis să plece acasă. Unul dintre ei a urcat în maşină, iar în momentul în care cel de-al doilea a vrut să i se alăture, din neatenţie, cureaua armei de vânătoare s-a agăţat de o piesă a maşinii şi arma i-a fost smulsă din mână, iar în cădere s-a produs o împuşcătură, rănind vânătorul din maşină. Medicii solicitaţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Marin Maxian a precizat că, din analiza preventivă la faţa locului, se confirmă că împuşcătura nu a fost efectuată de la distanţă, urmează însă o expertiză judiciară. Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă, infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare până la trei ani. Oamenii legii l-au reţinut pe unul dintre vânători, în vârstă de 57 de ani.

Marin Maxian a precizat că toţi vânătorii aveau experienţă şi deţineau legal armele,

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?