Vameşii de la punctele vamale Albiţa şi Leuşeni stingeau lumina când primeau mită, negociau şi, uneori, dădeau rest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vameşi escortaţi de poliţişti

Vameşii de la Albiţa trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din România se fereau, în unele situaţii, să ceară explicit mită şi alegeau locuri slab luminate în care să primească banii, iar în alte cazuri acţionau fără nicio reţinere, negociau şi chiar le dădeau rest celor lăsaţi să treacă graniţa, relatează Mediafax.

Informaţiile sunt prezentate în rechizitoriul prin care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi a trimis în judecată 22 de lucrători şi controlori vamali de la Biroul Vamal Albiţa, potrivit Mediafax.

Iniţial, pentru adunarea probelor au fost folosiţi doi investigatori români sub acoperire, a căror activitate a fost însă "percepută ca fiind suspectă“ atât de către vameşii români, cât şi de către cei moldoveni. În aceste condiţii, DNA şi Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova au alcătuit o echipă comună de anchetă, fiind trimis pe teren un investigator sub acoperire moldovean.

Acesta a pretins că desfăşoară activităţi de coletărie pentru societăţi din Republica Moldova, pe traseul Chişinău - Braşov (de unde erau preluate colete de la un autocar al firmei Atlassib, care venea din Italia) şi retur, şi a tranzitat astfel frontiera în perioada 2.07-22.10.2013 la volanul unei autoutilitare, prin punctele vamale Albiţa (România) şi Leuşeni (Moldova), se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor anticorupţie, activitatea investigatorului moldovean "a relevat, pe de o parte, că de regulă, urmare probabil a acţiunii DNA din 2011 (ce i-a vizat exclusiv pe poliţiştii de frontieră), lucrătorii vamali din Vama Albiţa s-au manifestat cu prudenţă în a-i pretinde în mod explicit sume de bani cu titlu de mită, adoptând un comportament disimulat pentru a-şi exprima pretenţiile băneşti: gestică, mimică, folosirea de expresii cu subînţeles, notarea sumelor de bani solicitate pe coli de hârtie, stingerea luminii în momentul remiterii banilor, solicitări de descărcare a coletelor în vederea efectării controlului amănunţit, tergiversarea controlului etc.“, se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, au existat şi situaţii în care, sfidând orice instinct de autoprotecţie, lucrătorii vamali i-au cerut în mod explicit investigatorului diverse sume de bani, au negociat cuantumul acestora, au dat chiar rest ori i-au pus în vedere ca la trecerile ulterioare să-şi facă un obicei din a le da mită, susţin anchetatorii.

Astfel, într-una dintre zilele când a trecut frontiera, investigatorul s-a prezentat în vama Albiţa, pe sensul de intrare dinspre Republica Moldova, la volanul autoutilitarei încărcate cu pachete pentru cetăţenii moldoveni aflaţi la muncă în Italia - printre acestea aflându-se, demonstrativ, şi 11 sticle cu vin. După efectuarea controlului de către poliţia de frontieră, a fost preluat de către un lucrător vamal care l-a chestionat cu privire la mărfurile transportate, acesta constatând personal că în interiorul microbuzului se află cantitatea de 7,25 litri de vin, şi nu 4,5 litri, cât declarase investigatorul.

"Ulterior, cei doi s-au deplasat la cabina vameşilor, unde inculpatul i-a cerut explicit investigatorului o sumă de bani pentru a-i permite accesul în România", se menţionează în rechizitoriu.

Solicitarea mitei, primirea acesteia şi chiar şi faptul că vameşul a dat rest reies din înregistrarea convorbirii.

"Hai! Uăii, da' cum? N-ai pregătit până acu'?", i-a spus vameşul investigatorului sub acoperire, indicându-i cum să se poziţioneze pentru a nu fi observat de alte persoane: "Mişcă-te mai repede! Stai mai înspre uşă aşa, mai sprijinit de uşă! Aşa!...Uăi, vină mai încoace! Ăiii să-mi bag p…a".

În aceste condiţii, mai arată DNA în rechizitoriu, investigatorul i-a dat inculpatului o bancnotă de 50 lei, acesta restituindu-i 30 lei (!). "Îi mult uă (...) Îi mult, stai că-ţi dau rest. Aşteaptă oleacă! Stai aşa", i-a spus lucrătorul vamal, care i-a permis apoi intrarea pe teritoriul României cu întreaga cantitate de 7,25 litri, vin după înregistrarea mijlocului de transport în fişa de evidenţă proprie.

Un număr de 22 de lucrători şi controlori vamali din cadrul Biroului Vamal Albiţa au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, în 17 decembrie, de către procurorii DNA Iaşi.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie