Valeriu Munteanu: Unioniştii din PUN sunt prizonierii lui Octavian Ţîcu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Munteanu, liderul Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia, însă care s-a alăturat AUR pentru alegerile din 11 iulie

După ce liderul PUN, Octavian Ţîcu, a respins oferta AUR privind crearea unui bloc electoral, reprezentanţii AUR fac apel către toţi unioniştii formaţiunii conduse de Ţîcu să li se alăture şi să participe împreună la scrutinul din iulie, transmite IPN.

Potrivit reprezentanţilor AUR, Octavian Ţîcu ar fi respins un bloc cu AUR fără a-şi consulta colegii. De cealaltă parte, Iurie Reniţă, candidat la funcţia de deputat pe lista PUN, spune că decizia de a merge pe cont propriu la alegeri a fost luată la Consiliul Politic PUN.

Deşi anterior s-a insistat pe crearea unui bloc electoral PUN-AUR, după ce reprezentanţii AUR şi-au dat acordul pentru o astfel de formulă, liderul PUN, Octavian Ţîcu, a menţionat că formaţiunea sa merge la scrutinul din iulie pe cont propriu. Reprezentanţii AUR spun că decizia ar fi fost luată unilateral de Octavian Ţîcu, fără a fi convenită cu membrii formaţiunii.

„Marea majoritate a celor din PUN consideră, în continuare, că singura posibilitate a tuturor unioniştilor este un bloc comun, ei cred că trebuie să se meargă cu AUR, dar sunt prizonierii lui Octavian Ţîcu. De aceea noi am făcut apel către toţi colegii din PUN, le-am spus că avem uşile deschise şi-i vom aştepta să vină alături de noi. Colegii nemulţumiţi din PUN vor ieşi public şi vor oferi mai multă claritate”, a spus Valeriu Munteanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, Iurie Reniţă spune că propunerea AUR de a crea un bloc electoral ar fi venit prea târziu.

„Sâmbătă a avut loc şedinţa Consiliului Politic al PUN în timpul căreia s-a examinat situaţia şi s-a decis cum se procedează. Sâmbătă nu era nicio ofertă din partea AUR. Consiliul Naţional a decis că PUN merge independent. Regret că nu s-a reuşit coagularea forţelor unioniste sub o singură flamură. Eu am fost adeptul unei formule chiar mai extinse care ar fi inclus unioniştii şi proeuropenii”, a spus Iurie Reniţă.

Partidul Unităţii Naţionale a depus dosarul la CEC miercuri, 26 mai, pentru a fi înregistrat la alegerile din 11 iulie. Pe lista electorală PUN se regăsesc atât membri de partid, cât şi persoane care nu sunt parte a formaţiunii, dar care sunt promotori activi ai Unirii.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată