Valeriu Ghileţchi: Tentativa de modificare a sistemului electoral polarizează societatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Refuzul opoziţiei şi a societăţii civile de a participa la dezbaterile publice pe marginea tentativei de schimbare a sistemului electoral polarizează societatea şi mai mult, iar acest lucrul este în detrimentul dezvoltării Republicii Moldova. De această părere este deputatul Grupului parlamentar Popular European, Valeriu Ghileţchi.

Deputatul spune că pentru a obţine un consens larg în societate pe marginea modificărilor propuse se cere de întreprins mai multe acţiuni, între care şi o campanie de informare. „Pe de o parte, vedem că cetăţenii şi-ar dori schimbarea, pe de altă parte, vedem că nu toţi înţeleg sau nu toţi ştiu, ce anume ar trebui schimbat. Este nevoie de o campanie de informare, dar una obiectivă”, a spus Valeriu Ghileţchi.

În opinia deputatului, toate partidele politice ar trebuie să participe la dezbaterile publice pentru a găsi numitorul comun sau consensul larg pe marginea celor propuse în scopul modificării sistemului electoral. „Personal, consider că este important să fie discutat acest subiect şi cu partidele extraparlamentare pentru că vedem în sondaje că ele au susţinere din partea cetăţenilor şi opiniile lor de asemenea contează”, susţine deputatul.

Potrivit lui Valeriu Ghileţchi, mai este foarte important ca dezbaterile să aibă loc cu o participare largă a tuturor actorilor vizaţi, deoarece varianta finală a modificărilor propuse la sistemul electoral va conta foarte mult. „Este nevoie de discuţii şi negocieri pentru a găsi un consens larg. Fac un apel către cei care sunt în afara Parlamentului să ne implicăm ca în lectura a doua să votăm o lege care să ne asigure corectitudine, echitate şi toţi actorii politici să fie puşi în condiţii egale, să jucăm după aceleaşi reguli şi să recunoaştem rezultatele alegerilor din anul viitor”, a conchis Valeriu Ghileţchi.

În opinia deputatului, ar trebui acceptate anumite realităţi care sunt la ziua de astăzi, să fie găsit acel numitor comun, dacă se doreşte ca Republica Moldova să se mişte înainte.

În replică la afirmaţiile altui participant la dezbateri, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu,  Valeriu Ghileţchi a afirmat că entităţi parlamentare de tipul grupului nou format al PPE sunt create şi la nivel european, inclusiv în Parlamentul European.

Dezbaterile publice „Consensul larg în societatea moldovenească: necesitate şi posibilitate”, constituie ediţia a 74-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE