Vadim Krasnoselskii: Este greu să spunem că suntem fraţi cu moldovenii. Fraţii nu se omoară reciproc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până când Republica Moldova nu va da o apreciere politică sau juridică evenimentelor sângeroare din 1992, de pe Nistru, nu poate fi vorba că Moldova şi Transnistria sunt popoare frăţeşti. De această părere este liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii.

„Ceea ce s-a întâmplat este o tragedie. Igor Dodon ca cetăţean recunoaşte această tragedie, însă ca preşedinte el nu vorbeşte despre asta, deoarece preşedintele trebuie să dea o apreciere politică sau juridică. Până când o astfel de apreciere nu există, nici garanţia că acele evenimente nu se vor repeta nu există. De aceea, este foarte greu să vorbim despre popoare frăţeşti”, a declarat Krasnoselskii pentru televiziunea publică din regiunea transnistreană. 

Preşedintele nerecunoscut din stânga Nistrului a îndemnat politicienii de la Chişinău să se lase de lozinci politice şi să treacă la soluţionarea problemelor concrete, care preocupă cetăţenii.

Administraţia de la Tiraspol doreşte ca aceste chestiuni socio-umanitare să fie soluţionate în cadrul formatului de negocieri „5+2”, „1+1” sau la nivel de grupuri de experţi.

„Pe mine m-a uimit poziţia lui Igor Dodon, care a spus că formatul „5+2” nu trebuie convocat, pentru că transnistrenii vor include pe ordinea de zi problema legată de posturile vamale comune moldo-ucrainene de la frontiera Transnistriei, asta fiind o problemă Republicii Moldova şi Ucrainei. De ce să declari aşa ceva? În timp ce în „protocolul de la Berlin” scrie clar că toate problemele sensibile sunt discutate la masa de negocieri”, a adăugat Krasnoselskii.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta