Va fi schimbat modul de repartizare a dosarelor în instanţele din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul sistem de repartizare a dosarelor urmează a fi implementat la Curtea de Apel Chişinău. FOTO Adevărul

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu a anunţat că programul informaţional privind repartizarea aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată urmează a fi modificat, transmite IPN.

Potrivit lui Micu, modificările presupun sofisticarea acestui program, pentru a nu permite spargerea şi o pentru o evidenţă mai riguroasă a dosarelor aflate pe rol în instanţa de judecată. Această modificare a devenit necesară după ce săptămâna trecută la Judecătoria sectorului Râşcani din municipiul Chişinău a fost deconspirată o schemă frauduloasă cu implicarea unui magistrat şi a câţiva grefieri, care au reuşit să treacă peste programul computerizat de repartizare a dosarelor, astfel ca anumite dosare să poată ajunge la un anumit magistrat. Micu a mai comunicat că iniţial noul sistem de repartizare a dosarelor urmează a fi implementat la Curtea de Apel Chişinău şi la o judecătorie de sector din capitală.

Bogdan Zumbreanu, şeful departamentului anchetă penală al Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), a că oamenii legii presupun că în schema de la Judecătoria Râşcani ar fi fost implicată o persoană din afara sistemului judecătoresc, posibil specialist în tehnologii informaţionale, care urmează a fi identificată.

Zumbreanu s-a arătat optimist că CNA va avea succese în lupta cu corupţia, după ce au fost operate unele modificări la legislaţie. „Aproape doi ani noi am fost cu mâinile legate, după ce am fost lipsiţi de dreptul de interceptare a convorbirilor telefonice şi a filmărilor operative fără a-i aduce acest lucru la cunoştinţă celui bănuit. Altfel probele erau declarate ilegale”, a declarat Zumbreanu.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”