Usatîi vrea să se răzbune pe şeful CEC pentru eliminarea din cursa electorală din 2014. „O să ajungă după gratii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renato Usatîi l-a acuzat pe preşedintele Comisiei Electorale Centrale pe Facebook FOTO Arhivă Adevărul

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a comentat pe reţelele de socializare declaraţia preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, făcută joi, 19 noiembrie, la şedinţa Parlamentului. Ciocan a menţionat că la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 nu au existat cozi la secţiile de votare deschise în Rusia.

„Privirea profesionistă a lui Iurie Ciocan nu a observat cozile de la secţiile de votare din Rusia la 30 noiembrie anul trecut. Au fost deschise doar 5 secţii pentru toată Rusia, în timp ce pe teritoriul Federaţiei Ruse sunt sute de mii de cetăţeni de-ai noştri”, a scris Renato Usatîi.

Politicianul a precizat că şi el a votat din Rusia, după ce Partidul „Patria” al cărui lider era, a fost eliminat din cursa electorală cu două zile înainte de alegerile propriu-zise. „Am votat şi eu acolo, după ce aţi eliminat din cursa electorală partidul cu cea mai mare popularitate în rândul cetăţenilor. Şi, împreună cu mine, pentru acest partid, în acea zi, au încercat să-şi dea votul la o singură secţie de votare 15 mii de oameni. Mai mulţi nu au încăput pe strada pietonală de lângă Ambasada Moldovei”, a specificat Usatîi.

Pe reţeaua de socializare, Renato Usatîi l-a ameninţat cu închisoarea. „În scurt timp se va termina totul şi Ciocan, ar putea, foarte probabil, să ajungă după gratii. A meritat. Decât să mintă în faţa întregului popor, mai bine în taină şi-ar face rezerve de pesmeţi şi ar învăţa cum se coase cojoace”, a subliniat Usatîi.

Amintim că la şedinţa de joi a Parlamentului, Iurie Ciocan a prezentat raportul privind alegerile parlamentare generale din 30 noiembrie 2014 şi alegerile locale din iunie 2015. El a subliniat că cele două scrutine au fost organizate „într-un climat legal, au fost libere şi corecte”.

Referindu-se la alegerile perlamentare din 2014, socialiştii l-au învinuit de nefuncţionarea registrului electronic de stat al alegătorilor şi l-au acuzat că a deschis doar cinci secţii de votare în Federaţia Rusă, număr foarte mic în opinia lor, potrivit numărului de cetăţeni moldoveni aflaţi în Rusia. La rândul său, Iurie Ciocan a precizat că în ziua votării, la ora 19:00 nu mai existau cozi la secţiile de votare din Rusia. De asemenea, Ciocan a menţionat că Guvernul a decis câte secţii de votare să fie deschise pe teritoriul altor ţări şi că el şi-a îndeplinit datoria cu succes.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate