Ursula von der Leyen: Planul UE de redresare economică – un efort fără precedent pentru a ajuta Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE

Comisia Europeană a anunţat un Plan de redresare economică pentru Republica Moldova, care va mobiliza până la 600 de milioane de euro sub formă de asistenţă macro-financiară, granturi şi investiţii, sprijinite prin combinări şi garanţii financiare, transmite IPN.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri, iar planul de redresare economică al UE constituie un efort fără precedent pentru a ajuta ţara pe calea recuperării şi pentru a duce mai departe un program ambiţios de reforme, în interesul cetăţenilor săi.

Această nouă finanţare va fi mobilizată pe parcursul următorilor trei ani pentru a promova investiţii care să susţină o reabilitare durabilă şi incluzivă în urma crizei COVID-19 din ţară. Ursula von der Leyen a menţionat că acest plan ilustrează forţa asocierii şi a solidarităţii UE pentru a lupta împreună împotriva pandemiei COVID-19.

„Cu acest ambiţios Plan de redresare economică dorim să stimulăm redresarea socio-economică pe termen lung şi să dezlănţuim potenţialul economic neexploatat al Moldovei în beneficiul cetăţenilor săi. Vom investi în economie, în conectivitate, în educaţie şi în capacitatea de inserţie profesională. Planul va sprijini reformele structurale indispensabile, inclusiv în domeniile cheie ale justiţiei şi luptei împotriva corupţiei”, a menţionat comisarul pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi.

Planul se bazează pe cinci piloni: gestionarea finanţelor publice şi guvernanţa economică; economia competitivă, comerţul şi întreprinderilor mici şi mijlocii; infrastructura; educaţia şi capacitatea de inserţie profesională; şi statul de drept şi reforma justiţiei.

De la izbucnirea pandemiei COVID-19, Uniunea Europeană şi-a demonstrat solidaritatea cu partenerii din întreaga lume. În Republica Moldova, peste 127 de milioane de euro, în sprijin bilateral sub formă de granturi, au fost mobilizate numai în 2020 pentru a ajuta ţara să facă faţă şocului iniţial al crizei.

Noul Plan de redresare economică anunţat astăzi, 2 iunie, stabileşte planuri de investiţii de până la 600 de milioane de euro între 2021 şi 2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale UE şi cu instituţiile financiare internaţionale, ca parte a abordării “Echipa Europa”, precum şi cu investitori privaţi.

Planul de redresare economică este supus unor condiţii stricte. Investiţiile vor fi realizate pe baza unei abordări de tipul „mai mult pentru mai mult”, progresele înregistrate în ceea ce priveşte reformele structurale, în special în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei, fiind o condiţie prealabilă pentru acordarea de asistenţă financiară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG