UPDATE Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a plecat la Moscova, pentru a participa la şedinţa specială dedicată „blocadei“ Transnistriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul republicii separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk

Aşa-zisul preşedinte al republicii-fantomă din stânga Nistrului a zburat aseară la Moscova, pentru a participa la discuţiile organizate azi de Guvernul rus şi de preşedintele Vladimir Putin, relatează Tiras.ru.

UPDATE Audieri cu uşile închise în Parlamentul Republicii Moldova privind securitatea ţării

Parlamentul va audia vineri, 21 martie, cu uşile închise, conducerea instituţiilor de forţă şi Biroului pentru Reintegrare în problema securităţii ţării. Liberal-democratul Valeriu Streleţ, căruia îi aparţine iniţiativa, a spus că evoluţiile regionale din ultima săptămână derulează cu o viteză foarte mare, dea ceea este absolut necesar de a desfăşura audieri pentru a evalua securitatea naţională, transmite IPN.

Democratul Dumitru Diacov a spus că există pericolul ca şi în Moldova să aibă loc evenimente asemănătoare celor din Ucraina. Parlamentarul a reiterat că este nevoie de coeziune naţională şi linişte.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a acuzat guvernarea că incită spiritele şi a cerut ca audierile să aibă loc cu uşile deschise. „Vă temeţi de popor pentru că sunteţi păcătoşi. Noi suntem pentru dezbateri  deschise, cu presă. Sau am putea ieşi în public, în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a spus Vladimir Voronin.

UPDATE Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a interzis astăzi funcţionarilor şi membrilor familiilor acestora să-şi deschidă conturi şi să-şi ţină banii în băncile străine. "Interdicţia va permite ca să dispară practica de a face lobby în intituţiile publice şi va duce la creşterea autorităţii organelor de stat în faţa poporului", se spune în proiectul votat, relevă Itar-Tass.

Potrivit vicepremierului rus Dmitri Rogozin, emisarul special al Kremlinului în dosarul transnistrean, astăzi Moscova se va expune în legătură cu izolarea enclavei separatiste de către Ucraina şi Republica Moldova. „Vom avea o întâlnire mare, seriosă, cu toate ministerele şi departamentele relevante din Rusia, astfel încât conducerea de la Tiraspol să simtă prezenţa unui grup de consultanţi, consilieri din partea Guvernului rus cu privire la problema supravieţuirii în perioada unei viitoarei blocade economice, odată ce Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană“, a declarat marţi Dmitri Rogozin.

Supărarea ruşilor a venit în contextul în care Ucraina a înăsprit controalele de mărfuri şi de persoane la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul transnistrean, necontrolată până acum de moldoveni. În plus, Kievul a interzis practic accesul cetăţenilor ruşi dinspre Transnistria, după ce a primit mai multe semnale şi chiar ameninţări că militarii ruşi din Transnistria ar putea destabiliza situaţia din regiunea Odesa.

Tiras.ru mai scrie că Evgheni Şevciuk a devenit în ultima vreme foarte mobil. În weekendul trecut, pe 15-16 martie, el a plecat cu o cursă charter în Grecia, la Salonic. Nu se ştie cu cine a avut întalniri şi ce a discutat, mai notează portalul.

Aşa-zisul Minister de Externe de la Tiraspol a recomandat oamenilor să se abţină de la vizitele în Ucraina. Ieri, aceeaşi instituţie a „salutat voinţa liberă şi democratică exprimată de poporul din Crimeea“. „Decizia de a intra în componenţa Rusiei este îndreptăţită istoric şi corespune întru totul doleanţelor oamenilor“, se arată în declaraţia difuzată presei.

Potrivit „Ministerului de Externe de la Tiraspol“, „anume Rusia a readus pacea pe malurile Nistrului. În toată această perioadă, militarii ruşi au asigurat singura garanţie de securitate a transnistrenilor“.

Portalul Dniester.ru din stânga Nistrului scrie că până acum Şevciuk nu s-a expus public în ceea ce priveşte criza din Ucraina, pentru că liderul republicii separatiste foloseşte Aeroportul de la Odesa şi se teme, probabil, de posibile pretenţii din parte militarilor ucraineni.

Cu o populaţie de aproximativ 555.000 de locuitori, regiunea transnistreană este controlată de un regim separatist prorus, iar Rusia are un contingent de aproape 1.500 de militari în acest teritoriu şi participă la "misiunea de menţinere a păcii" în regiune.

Comunitatea internaţională încearcă de mai mulţi ani să negocieze o soluţie pentru „conflictul îngheţat” din regiunea transnistreană, în cadrul unei formule complexe, cunoscută sub numele de „5+2”, din care, în afară de Chişinău şi Tiraspol, mai fac parte Rusia, Ucraina şi OSCE în calitate de mediatori, iar SUA şi UE ca observatori. Negocierile se află însă în impas în ultima perioadă.

Agricultorii din stânga Nistrului sunt alungaţi de separatişti şi ameninţaţi cu confiscarea terenurilor

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată