UPDATE Alegeri Chişinău. La ora 19.00, numărul votanţilor în Chişinău a ajuns la 200.000

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200.000 de locuitori ai municipiului Chişinău şi-au exercitat dreptul la vot către ora 19.00, ceea ce constituie peste 31,37 % din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Datele au fost prezentate de către Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale Chişinău în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Potrivit vicepreşedintei Consiliului, Ina Babin, sesizări sau contestaţii la Consiliu nu au fost înregistrate. Cei mai activi alegători sunt cei cu vârstele cuprinse între 56 şi 70 de ani, numărul votanţilor din această categorie de vârstă fiind de peste 69 de mii. Aceştia sunt urmaţi de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26 şi 40 de ani – peste 47 de mii, apoi urmează cei de 70+, numărul lor fiind de 21 de mii. Cei mai puţin activi sunt tinerii cu vârstele cuprinse între 18 şi 25 de ani, numărul votanţilor fiind de 11 mii.

Cei mai activi sunt alegătorii din sectorul Râşcani, unde a fost înregistrată o rată de participare de 33,61%. Urmează, în ordine descrescătoare, alegătorii din sectorul Centru – 32,97, Botanica – 32,56%; Buiucani – 31,5% şi Ciocana –30,77%. Rata de participare la vot în suburbii, către ora 19.00, era de 27,21%. Cei mai activi alegători sunt în localitatea Tohatin, unde rata de participare constituie – 34,17%, iar cea mai scăzută prezenţă la urne se atentă în oraşul Sângera – 20,71%.

Către ora 18.45, în municipiul Bălţi la urne s-au prezentat peste 34 de mii de alegători sau circa 32% la sută din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Rata de participare la vot în suburbii, către ora 18.45, era de 28%.

În comuna Leuşeni, raionul Hânceşti, rata de participare este de 30,8 %; în satul  Nemţeni, raionul Hânceşti – 32,55 %; în comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei – 48,23%, în comuna Voloviţa, raionul Soroca – 40,35 %, iar în comuna Pârliţa, raionul Ungheni – 33,59 %.

Pragul de validare a alegerilor în municipiul Chişinău a fost atins către ora 16.20, iar în municipiul Bălţi –aproape de ora 16.00.


Cei mai activi sunt alegătorii din sectorul Râşcani, unde a fost înregistrată o rată de participare de 17,5%. Urmează, în ordine descrescătoare, alegătorii din Botanica – 17%; Centru – 16,8%; Buiucani – 15,8% şi Ciocana – 15,3%.

Rata de participare la vot în suburbii, către ora 13.00, era de 13,44%. Cei mai activi sunt locuitorii din Vadul lui Vodă, cu o prezenţă la urne de 17,6%. Cea mai scăzută rată de participare la alegeri este înregistrată la Băcioi – 9,3%.

Cel puţin o pătrime din alegatori trebuie sa se prezinte la urnele de vot pentru ca alegerile sa fie validate.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile