Universitatea Tehnică din Moldova nu poate să construiască un bloc social pentru profesori pentru că terenul este ocupat de o parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de profesori şi studenţi de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) au protestat, ieri, în faţa Curţii de Apel. Ei acuză instanţa că ar tărăgăna procesul intentat împotriva unei firme care refuză să elibereze un teren ce ar aparţine universității. Protestatarii spun că, în trei ani, au avut loc peste 80 de şedinţe de judecată în acest caz.

Acum zece ani, UTM a primit un teren în spatele blocului de studii din sectorul Botanica, unde urmau să fie construite trei blocuri sociale. O bucată de pământ a fost dată în arendă unui agent economic, care a amenajat acolo o parcare. Primul bloc a fost deja ridicat, însă profesorii nu pot intra în casă nouă fiindcă pe locul parcării ar trebui să fie construită stația pentru reţelele edilitare.

„Au fost emise patru decizii de evacuare a parcării, însă toate au fost anulate de judecată în urma contestațiilor firmei", a declarat Ion Pacaznoi, liderul sindicatelor de la UTM.

Şi studenţii sunt nemulţumiţi. „Dacă instanţa ar rezolva această problemă, o mie de studenţi ar putea ocupa camerele de cămin în care locuiesc acum profesorii", a spus tânărul Maxim Grecu.

Pe de altă parte, reprezentanții SRL-ului „Self Service" susțin că în 2002 au încheiat contract de arendă cu Primăria pe o perioadă de 15 ani. „Doar autoritatea publică locală este în drept să ceară evacuarea, lucru ce nu a fost făcut", a explicat Anatol Ţugulea, administratorul firmei. Primăria nu a comentat conflictul.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!