Uniunea Europeană îşi deschide piaţa pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructe moldoveneşti FOTO: Adevărul Moldova

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluţie care permite deschiderea pieţei pentru merele, strugurii şi prunele din Republica Moldova, pentru a compensa pierderile producătorilor locali cauzate de embargoul Rusiei asupra produselor moldoveneşti, transmite Mediafax.

Republica Moldova va putea exporta în UE, fără taxe, până la 40.000 de tone de mere proaspete (reprezentând 0,4% din producţia UE), 10.000 de tone de struguri proaspeţi de masă (0,6% din producţia UE) şi 10.000 de tone de prune proaspete (0,7% din producţia UE). Cea mai mare parte din aceste importuri vor merge, cel mai posibil, către România. Aceste măsuri ar trebui să compenseze pierderile producătorilor moldoveni cauzate de embargoul Rusiei, motivat politic, asupra produselor moldoveneşti.

Ajutor împotriva embargoului

Parlamentarii europeni au adoptat textul cu 551 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 23 de abţineri. "Importanţa regulamentului adoptat astăzi merge dincolo de cantitatea de mere, de struguri sau de prune, fiind o demonstraţie a solidarităţii în faţa dificultăţilor: este o gură de aer proaspăt pentru un sector de importanţă vitală pentru economia Moldovei, afectată de embargoul iraţional al Rusiei, la fel ca şi Uniunea Europeană însăşi", a declarat raportorul Sorin Moisa după vot.

Deşi 90% din toate importurile din R. Moldova au intrat în UE fără taxe din 2008, conform regulamentului de preferinţe comerciale autonome, fructele proaspete fac parte din cele 10% importuri care nu erau incluse în acest regim. Cu toate acestea, vinul din Moldova a fost adăugat pe lista importurilor fără taxe în 2013, la cererea Parlamentului European.

Un răspuns rapid

Comisia Europeană a propus deschiderea pieţei UE ca răspuns la o cerere urgentă din partea Moldovei pentru sprijin. Concesiile privind importul de fructe sunt complementare preferinţelor comerciale acordate Moldovei ca parte din "aria comercială aprofundată şi comprehensivă" cu UE, stabilită prin acordul de asociere UE – Moldova, ratificat de PE în noiembrie.

Cantităţile fără taxe din cele trei soiuri de fructe sunt "foarte limitate" în comparaţie cu producţia UE (0,4% pentru mere, 0,7% pentru prune şi 0,6% pentru strugurii de masă), a spus Sorin Moisă. El a subliniat şi faptul că importurile suplimentare din cele trei produse vor fi absorbite, probabil, de piaţa românească, "datorită proximităţii culturale şi geografice, precum şi situaţiei actuale de pe piaţă", producţia românească de fructe scăzând corespunzător.

40.000

tone de mere proaspete va putea exporta Republica Moldova în UE

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews