Uniunea Avocaţilor a expediat un memoriu către Andrian Candu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova a expediat preşedintelui Parlamentului un memoriu în care menţionează că argumentele invocate de către autorii iniţiativei legislative care le va permite deputaţilor să devină avocaţi fără examen sunt simple fabulaţii. Membrii Uniunii consideră că iniţiativa parlamentarilor urmăreşte crearea unui regim favorizat de accedere în avocatură pentru un grup mic de persoane.

Preşedinta Uniunii Avocaţilor, Nina Lozan, a declarat la o conferinţă de presă la IPN că deputaţii pun în discuţie un proiect care atentează la principiile de funcţionare a avocaturii, fără a avea expertiza necesară. Nina Lozan a menţionat că acest lucru se întâmplă în condiţiile în care încă din luna mai a anului trecut în Parlament a fost înregistrat un proiect de modificare a Legii cu privire la avocatură, elaborat de Ministerul Justiţiei, în parteneriat cu Uniunea Avocaţilor şi care a fost consulat cu Consiliul Europei. Avocaţii se arată extrem de dezamăgiţi de faptul că legislativul ignoră această muncă importantă, dar în acelaşi timp se pune în discuţie un alt proiect, prin care deputaţii îşi fac loc pe ocolite, fără a susţine examenele de promovarea în meseria de avocat. Deocamdată, Uniunea Avocaţilor nu a primit un răspuns memoriu expediat acum o săptămână.

Avocatul Octavian Cazac a notat că votarea în Parlament a prezentei iniţiative legislative de către deputaţii care o semnează poate fi calificată drept conflict de interese. Pentru că deputaţii, care sunt funcţionari cu demnitate publică, vin cu o iniţiativă care îi avantajează direct şi le creează avantaje  în comparaţie cu alţi absolvenţi de la drept.

Avocatul Victor Panţâru a declarat că „această iniţiativă va afecta, în primul şi primul rând, nu avocatura ca instituţie sau avocaţii, dar va dilua instituţia dreptului la apărare, care este asigurat de către avocaţi”. Victor Panţâru a mai spus că deputaţii încearcă să evite criteriile de selectare a profesioniştilor meseria de avocat – reputaţia ireproşabilă şi competenţele în domeniu.

Avocatul Petru Munteanu s-a adresat grupului de deputaţi care au venit cu această iniţiativă, să retragă proiectul, pentru că nu este binevenit. Petru Munteanu a mai solicitat examinarea proiectului elaborat de către Ministerul Justiţiei, spunând că adoptarea acestuia va contribui la apărarea mai efectivă a drepturilor cetăţenilor.

Reprezentanţii Uniunii Avocaţilor au mai spus că, în cazul în care iniţiativa legislativă a grupului de deputaţi va fi susţinută în Parlament, Uniunea Avocaţilor îşi rezervă dreptul la proteste, inclusiv prin declararea unei greve generale a avocaţilor din Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare