Unioniştii condamnă acţiunile lui Dodon, planificate pentru 24 august: Aşa-zisa eliberare a Moldovei reprezintă o sfidare a demnităţii naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Acţiunile lui Igor Dodon de a sărbători aşa-zisa eliberare a Moldovei pe data de 24 august reprezintă o sfidare a demnităţii naţionale şi a înaintaşilor noştri, care s-au jertfit pentru neamul nostru românesc”. Este reacţia mai multor asociaţii unioniste, după ce Igor Dodon a anunţat, că în contextul „aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de fascism”, va organiza „un concert grandios”, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe 24 august.

Unioniştii anunţă că vor organiza „un amplu eveniment de comemorare a împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care va avea loc pe 23 august, la ora 18:00, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

„Pactul Molotov-Ribbentrop a sfârtecat România şi ne-a împărţit în două state româneşti. Vă rog să fiţi alături de noi, să ieşim împreună într-un număr cât mai mare pentru a comemora acest pact criminal”, a declarat deputatul român Constantin Codreanu.

Potrivit istoricului Ion Varta, ziua de 23 august „este una de doliu pentru întreg neamul românesc. Haideţi să avem demnitate naţională şi să comemorăm tragedia care ţine fraţii separaţi”.

Preşedintele Asociaţiei „UNIREA-ODIP”, Vlad Bileţchi, a declarat că „pe 23 august avem o zi de doliu, pentru că ne-a fost sfâşiată Ţara, iar oamenii noştri au fost omorâţi, ulterior deportaţi în gulaguri, lipsiţi de neam, limbă şi tot ce avem mai sfânt. Acest neam nu a uitat aceste orori. Să demonstrăm împreună că suntem uniţi şi nu am uitat această tragedie”. 

Preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Ion Leaşcenco, spune că, acum 80 de ani în urmă, „doi criminali – Hitler şi Stalin au făcut cea mai mare oroare a secolului trecut pentru neamul românesc. Este foarte important şi să venim cu toţii în centrul Chişinăului pentru a comemora această dată tragică”.

Liderul mişcării politice România Mare în Europa, George Simion, i-a invitat pe toţi locuitorii Republicii Moldova, pe 23 august, ora 18.00, să meargă în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare pentru o manifestaţie de comemorare a tragicului Pact Ribbentrop-Molotov. 

Amintim că Igor Dodon a convocat o şedinţă de lucru în cadrul căreia au fost discutate detalii privind organizarea, în perioada 23-25 august, a acţiunilor „dedicate aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de fascism”. Pe lângă preşedintele ţării, la eveniment au participat mai multe persoane din anturajul acestuia, precum ministrul Apărării, Pavel Voicu, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, VIctor Gaiciuc, şi şeful fracţiunii PSRM, Vlad Bătrîncea.

Un grup de intelectuali a contestat acţiunile planificate de Igor Dodon pentru ziua de 24 august şi au menţionat că preşedintele ţării urmăreşte să ponegrească memoria miilor de basarabeni.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție