Una dintre victimele protestelor din 7 aprilie 2009 a murit din cauza traumelor de acum cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre victimele torturilor din aprilie 2009 s-a stins din viaţă ieri. Bărbatul de 32 de ani din Cahul nu a avut niciodată posibilitatea să meargă la medici sau să-şi achite tratamentul necesar după traumele primite acum cinci ani.

Vasile Dumitraşcu, domiciliat în satul Brânza din raionul Cahul,  a fost una dintre victimele evenimentelor din 7 aprilie 2009.

O lună mai târziu, „Ziarul de Gardă“ scria că Dumitraşcu a fost reţinut pe 8 aprilie, deşi nu a participat la proteste. S-a aflat în detenţie timp de opt zile, a fost bătut la momentul reţinerii, fiind dus în incinta unui sector de poliţie de la Telecentru. Peste 72 de ore a fost transferat la Comisariatul General de Poliţie. „Are comoţie cerebrală şi se plânge de dureri de rinichi şi stomac. În incinta CGP a fost hrănit doar o dată pe zi, cu pâine şi apă fiartă“, preciza atunci sursa.

Iurie Crăciuneac, o altă victimă a evenimentelor de atunci, spune că Vasile era dintr-o familie săracă şi a refuzat să se adreseze la medic, inclusiv din frica de a fi intimidat. „El suferea de probleme cu stomacul, rinichii, pancreasul. Expertiza medico-legală a confirmat că moartea a survenit anume din cauza problemelor la aceste organe“, precizează Crăciuneac.

Tânărul va fi înmormântat mâine, în satul de baştină. „El vine dintr-o familie săracă, mergea la munci sezoniere, dar nu ştiu dacă s-a adresat vreodată la medic. O să vedem cu ce putem ajuta familia îndurerată, atât primăria, cât şi sătenii“, ne-a spus Leonid Catera, primarul satului Brânza.

Directoarea Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria“, Ludmila Popovici, regretă că tinerii maltrataţi în timpul protestelor şi după nu beneficiază de asistenţa de care au dreptul. „E grav. Cei care au trecut prin centrul nostru au fost investigaţi, au primit tratament şi stăm cu ochii pe ei, ca situaţia să nu se agraveze. Noi nu avem suficienţi bani ca să-i asistăm pe toţi cei care au nevoie. E trist şi groaznic în acelaşi timp. Sărăcia, injustiţia, ingoranţa şi alte metehne sociale omoară încet, dar sigur“, consideră Ludmila Popovici.
 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție