Un tânăr din R. Moldova a rămas fără 41.000 de dolari, după ce a încercat să intre în ţară fără a declara banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Vameşii din R. Moldova au depistat în geanta personală a unui pasager 41.000 de dolari, deşi tânărul a spus că nu are nimic de declarat. S-a întâmplat la Postul vamal Leuşeni, transmite IPN.

Funcţionarii au supus controlului de specialitate un autocamion de model „Mercedes Sprinter”. Potrivit Serviciului Vamal, atât şoferul, cât şi pasagerul au comunicat controlului vamal că nu au nimic de declarat. Ambii au vârsta de 24 de ani, fiind din Republica Moldova.

Mijloacele financiare nedeclarate au fost ridicate. De asemenea, a fost sesizată Direcţia urmărire penală a Serviciului Vamal.

Reprezentanţii Vămii amintesc persoanelor fizice rezidente şi nerezidente că au dreptul să introducă şi să scoată din ţară, fără obligaţia de a declara, lei moldoveneşti şi valută străină în valoare totală de 10 mii de euro sau echivalentul acestora.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete