Un tânăr cu tumoră benignă la maxilar, operat cu succes la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Un tânăr de 35 de ani cu tumoră benignă la maxilarul inferior a fost operat cu succes la Institutul de Medicină Urgentă. Cazul extrem de complicat a fost prezentat de către instituţie astăzi, când este marcată Ziua mondială a sănătăţii. Astfel medicii atenţionează populaţia despre necesitatea de a se adresa la timp la medic, transmite IPN.

Cazul extrem de complicat al pacientului cu tumoră gigantă în regiunea facială a fost rezolvat cu succes de către colaboratorii catedrelor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaceutică „Nicolae Testemiţanu”, împreună cu medicii specialişti din cadrul a trei secţii.


Bărbatul a fost diagnosticat cu ameloblastom al mandibulei (recidivă). Acesta a avea o tumoră agresivă care fusese operată la Institutul Oncologic în 2018. Au fost câteva recidive şi reoperări. La Institutul de Medicină Urgentă pacientul s-a adresat cu suprainfectare, expunerea plăcii reconstructive şi recidiva tumorii.


Intervenţia chirurgicală, care vizează o zonă donor şi alta recipientă, a fost realizată pe 22 martie, timp de opt ore, fiind implicată o echipă interdisciplinară a specialiştilor chirurgi oro-maxilo-faciali, microchirurgi şi anesteziologi.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent