Un procuror DNA va analiza dosarele de corupţie din Chişinău. Acesta va veni doar cu recomandări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a anunţat că, pe data de 15 septembrie, în Republica Moldova va veni primul procuror din România cu experienţă în Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Acesta ar urma să activeze mai mult timp în instituţii responsabile de lupta cu corupţia, cum ar fi CNA.

Andrian Candu a anunţat că procurorul român va analiza şi revizui dosare la care lucrează instituţiile responsabile de lupta împotriva corupţiei din Republica Moldova. Totuşi, rolul acestuia se va rezuma la a veni cu recomandări „pentru o luptă mai eficientă cu corupţia”.

„După o anumită perioadă se va veni cu recomandări privind legislaţia, procedurile, instituţiile şi ce trebuie de făcut în aşa fel, încât să avem o luptă eficientă împotriva corupţiei”, a declarat spicherul în cadrul unei conferinţe de presă.

Candu a menţionat că va avea o întâlnire cu procurorul român la care vor participa şi jurnaliştii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”