Un poliţist de la „Fulger”, reţinut de CNA pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinaţie specială „Fulger” a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în după-amiaza zilei de miercuri, 3 august. Sergentul de poliţie este bănuit de trafic de influenţă.

Cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce doi soţi au sesizat Centrul despre faptul că, poliţistul, acţionând în complicitate cu o altă persoană, ar fi pretins şi primit de la ei 1 200 de euro. Omul legii susţinea că poate influenţa angajaţi din cadrul Secţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chişinău a ÎS CRIS Registru, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoştinţele pentru eliberarea a două permise de conducere de categoria „B".

După efectuarea măsurilor speciale de investigaţie şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, poliţistul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar  în privinţa acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive. Reţinerea a avut loc cu suportul SPIA a MAI.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la şase ani sau amendă în mărime de până la 4.000 unităţi convenţionale - echivalentul sumei de 200.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat