Un inspector al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, reţinut de CNA pentru corupere pasivă. Acesta solicita taxe de protecţie de la agenţii economici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inspector din cadrul Direcţiei control metrologic şi produse petroliere a Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului a fost reţinut vineri, 26 mai, de procurori şi CNA pentru corupere pasivă. Funcţionarul este bănuit că ar fi perceput taxe de protecţie de la agenţi economici, specializaţi în comercializarea produselor petroliere, pentru a nu efectua controale planificate şi inopinate, dar şi pentru alte servicii.

Potrivit informaţiilor deţinute, acesta susţinea că banii sunt pentru sine şi şefii săi.

De exemplu, pentru a nu sancţiona companiile, în cadrul controalelor, taxele erau de până la 500 de euro, iar pentru neefectuarea verificărilor, sumele erau de câteva ori mai mari. Astfel, denunţătorul, care este şi şeful inspectorului, a declarat că bănuitul ar fi încercat să-l corupă cu 220.000 de lei – sumă care urma să fie achitată trimestrial, în rate, a câte 55.000 de lei. Potrivit planului propus de inspector, 50 la sută i-ar fi revenit lui pentru mediere, iar alte 50 la sută urmau să fie împărţite între şeful direcţiei şi directorul Agenţiei.

Astfel, în lunile ianuarie şi aprilie 2017, a fost documentată, sub controlul CNA, transmiterea sumelor de 30.000 de lei şi 27.500 de lei către şeful Direcţiei. Banii ar fi fost pentru protejarea a 22 de staţii PECO prin nesoluţionarea petiţiilor venite de la cetăţeni, verificarea superficială a companiilor incluse în listă sau ignorarea altor abuzuri. Concomitent, procurorii şi CNA au documentat transmiterea banilor de la directorul unei companii petroliere către inspectorul APC.

Ofiţerii CNA şi procurorii au desfăşurat percheziţii la domiciliu, automobilul şi biroul de serviciu al angajatului APC, dar şi la agentul economic. Ambii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi sunt cercetaţi pentru corupere pasivă şi activă. Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru corupere pasivă şi până la 12 ani de detenţie cu amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 unităţi convenţionale pentru corupere activă.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online