Un înalt oficial rus acuză SUA de crearea focarelor de tensiune în Republica Moldova

0
Publicat:

Alexander Grushko, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, acuză SUA că lucrează la crearea unor focare de tensiune în Republica Moldova. Afirmațiile vin după ce oficialii americani au susținut că Moscova încearcă înlocuirea guvernului de la Chișinău cu unul prorus.

Viceministrul rus de Externe acuză SUA de crearea focarelor de tensiune în R.Moldova. FOTO: Arhivă

„Desigur, ne preocupă totul, ne preocupă situația din Georgia și cea din Moldova, pentru că acestea sunt țări care sunt situate la o distanță mare de America, dar care încearcă să le dicteze ce să facă sau să nu facă. Ele sunt vecinii noștri și vedem că Statele Unite, cu sateliții lor, lucrează pentru a crea tot mai multe focare de tensiune de-a lungul granițelor noastre și încearcă să organizeze un fel de competiție geopolitică în aceste zone, care sunt cheie, chiar și pentru motive geografice, pentru interesele de securitate ale Federației Ruse”, a declarat oficialul rus pentru Tass.ru.

De asemenea, diplomatul de la Moscova a mai spus că evenimentele cele două țări demonstrează „atitudinea neo-colonială” a statelor occidentale. "Ele (n.r.-țările occidentale) pornesc de la faptul că numai ele au dreptul de a dicta ce să facă. Absolut, subliniez încă o dată, abordarea neo-colonială”.

Acuzația americanilor

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, inclusiv prin proteste, cu scopul de a instala un Executiv favorabil cauzei sale.

În ultima perioadă, în țara vecină au loc proteste antiguvernamentale organizate de partidul pro-rus Șor, participanții invocând situația internă.

Anchetele procuraturii au scos la iveală faptul că unii dintre participanții la proteste ar fi plătiți.

De la manifestații lipsește însă liderul formațiunii, Ilan Șor, politician cu probleme penale și care se ascunde de justiția de acasă în Israel. Acesta neagă că partidul său ar fi folosit de Kremlin în planul său de a destabiliza Chișinăul, dar reiterează că va continua să scoată oamenii în stradă.

Manifestații organizate de partid pro-rus 

Înainte de a începe una din cele mai recente manifestații, poliția a anunțat că protestul urma să fie destabilizat de persoane cu antecedente penale sau cu pregătire sportivă și remunerate cu mii de dolari, în spatele operațiunii fiind serviciile specializate ale Rusiei. 

,,Cu anumite însemne care trebuiau să stea în față și să asigure provocarea forțelor de ordine și crearea coridoarelor pentru alte persoane care trebuiau să vină din spate și să meargă la destabilizare. Persoanele comunică foarte clar despre legăturile cu anumite forțe de opoziție din Republica Moldova care vor asigura în caz de necesitate avocați și suportul corespunzător”, a menționat Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP. 

Formațiunea a reluat manifestațiile antiguvernamentale după ce Maia Sandu a avertizat că Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova. 

Reprezentanții Kremlinului au negat și au acuzat partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Rusia. Pe de altă parte, Moscova a lansat amenințări, dând exemplu ,,scenariul ucrainean”. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews