Un grup de iniţiativă va promova ideea creării unei liste comune de candidaţi pentru parlamentarele de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de iniţiativă va promova în rândul partidelor unioniste şi al cetăţenilor ideea formării a unei liste comune de candidaţi pro-unire şi pro-Europa pentru scrutinul parlamentar din februarie. Lista va fi votată secret la o adunare cetăţenească.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Andrei Groza, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, reprezentant al grupului de iniţiativă, a declarat că la adunarea consultativă din 30 septembrie, unde au participat aproape 70 de persoane, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai societăţii civile, s-a votat unanim această iniţiativă.

Andrei Groza declară că, de câteva luni, grupul de iniţiativă încearcă să găsească o soluţie pentru a scoate Republica Moldova din situaţia în care s-a pomenit. În opinia sa, alegerile din februarie 2019 vor determina nu doar soarta noastră, dar şi pe cea a urmaşilor.

În ultimul timp, forţele antinaţionale sunt agresive, devin tot mai numeroase şi atacă continuu, având sprijinul Federaţiei Ruse. Toate aceste lucruri, spune Andrei Groza, se întâmplă deoarece partidele şi cetăţenii care pledează pentru reunire sunt dezbinaţi, nu au găsit un limbaj comun, o modalitate de a participa în comun la alegerile parlamentare.

Andrei Groza a amintit că la 19 septembrie, în urma discuţiilor, s-a votat pentru a continua activitatea de formare şi promovare a unei liste comune pro-unire, pro-Europa. Până acum, doar Partidul Naţional Liberal a desemnat trei coordonatori în Consiliul pentru formarea şi promovarea listei.

„Toţi sunt de acord să participe pe o singură listă, dar când se ajunge la principiul formării acestei liste, întotdeauna fiecare vine cu viziunea şi modalitatea sa. Noi vrem oameni noi, necorupţi, persoane integre şi care pledează pentru reunificarea ţării Votarea secretă ne poate aduce aceste lucruri”, a menţionat Andrei Groza.

Principiul formării listei este votarea secretă a candidaţilor. Pe listă vor fi incluse doar persoane care nu pot fi bănuite de corupţie, care au demonstrat că sunt integre, luptă cu fermitate pentru reunirea Republicii Moldova cu România.

„Formarea acestei liste este deschisă, este loc pentru toate partidele politice care pledează pentru reunirea cu România. Aceasta este unica modalitate de a avea reprezentanţi în Parlament. Dacă partidele vor participa la alegeri fiecare în parte, suntem fermi convinşi că nu au sorţi de izbândă”, a mai spus Andrei Groza.

În decurs de o lună, va fi convocată o nouă adunare unde se va raporta unde s-a ajuns cu înţelegerile.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată