Un fost premier moldovean, printre cei acuzaţi în dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău

0
Publicat:

Foşti demnitari sau funcţionari publici din Republica Moldova, între care fostul premier Iurie Leancă, au fost inculpaţi în dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău, care a ajuns pe masa magistraţilor de la Judecătoria Chişinău.

Iurie Leancă - guv.md

Şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, a anunţat marţi că prejudiciul cauzat statului în acest caz este de peste 392 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro), transmite presa din Republica Moldova, transmite Agerpres.

Procuratura susţine într-un comunicat că învinuiţii, în total opt persoane, au concesionat în 2013 Aeroportul Internaţional Chişinău în interesul unei "grupări criminale" şi "organizaţii criminale", în urma unui concurs trucat.

Printre cei opt se mai numără fostul ministru al economiei Valeriu Lazăr, fostul şef al Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), Tudor Copaci, şi fostul director al aeroportului Petru Jardan.

Concesiunea din 2013 a acordat controlul asupra Aeroportului Internaţional Chişinău pentru un termen de 49 de ani companiei Avia Invest, asociată cu politicianul şi omul de afaceri Ilan Shor, care a fugit din Moldova în 2019 după alegerea preşedintelui pro-occidental Maia Sandu, scrie Reuters.

În acest dosar au fost audiaţi 20 de martori şi au fost examinate mai multe documente, printre care rulaje din bănci din Republica Moldova şi din străinătate, documente obţinute din e-mail-urile persoanelor vizate, documente obţinute prin comisii rogatorii din alte ţări şi expertiza financiară a situaţiei economice a aeroportului, detaliază Moldpres.

Guvernul de la Chişinău a recuperat în instanţă Aeroportul Internaţional Chişinăude la compania Avia-Invest în noiembrie 2022. Aeroportul Internaţional Chişinău este obiect strategic din punct de vedere militar. Inclusiv din acest motiv, el nu putea fi concesionat. Ca să poată controla acest obiect strategic aflat în 2022 la discreţia oligarhului fugar pro-rus Ilan Şor, pe 24 februarie 2022 (ziua invaziei Rusiei asupra Ucrainei), autorităţile de la Chişinău au instituit stare de urgenţă şi, prin Comisia pentru Situaţii Excepţionale, au numit un administrator special la Avia Invest - administratorul pus de Şor (Boris Salov) fiind suspendat.

Învinuiţii în dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău riscă închisoare de la 4 la 8 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Procuratura Anticorupţie şi Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestru asupra bunurilor şi capitalului social al Avia Invest, fosta companie concesionară al Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi asupra bunurilor inculpaţilor, inclusiv de peste hotare, în valoare totală de circa 189 milioane lei. Persoanele vizate în dosar nu şi-au recunoscut vina.

Iurie Leancă (59 de ani) a îndeplinit din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) mai multe funcţii politice de vârf, culminând cu cele de vicepremier şi ministru de externe (2009-2013) şi premier (2013-2015). Ulterior, după ieşirea din PLDM, şi-a creat un "proiect politic" nou, candidând apoi fără succes la alegerile pentru Parlamentului European pe listele unui partid din România.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget