Un deţinut din Penitenciarul Cricova a evadat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deţinut din Penitenciarul nr. 4 Cricova, încadrat în câmpul muncii în zona de producere a instituţiei, a evadat. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, a declarat pentru IPN că deţinutul a evadat luni la prânz, şi în această dimineaţă, 9 aprilie, încă nu era reţinut.

Angajaţii sistemului administraţiei penitenciare, în comun cu organele de poliţie, continuă măsurile speciale pentru determinarea locului aflării acestuia.

Deţinutul, în vârstă de 34 de ani, este din satul Pleşeni, raionul Cantemir. Acesta a fost condamnat, în decembrie 2018, la şase ani privaţiune de libertate, pentru infracţiuni contra proprietăţii. Tânărul a fost condamnat şi anterior. Acum, riscă încă trei ani privaţiune de libertate pentru evadarea din locurile de deţinere.

Bărbatul are înălţimea de 166-167 cm, corpolenţă medie, părul este negru, de lungime scurtă, iar culoarea ochilor este albastră.

În cazul în care cetăţenii dispun de informaţii privind locul aflării deţinutului evadat, sunt rugaţi să anunţe la numerele de telefon: 078777408; 078903520; (022)453-549, (022)405-104, (022)453-630 - P-4 oraşul Cricova sau (022)409-787, ANP MJ RM sau Serviciul unic de urgenţă 112.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia