Un designer moldovean îmbracă mirese în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violetta Vieux împreună cu modelele care poartă rochiile de mireasă a designerului din Moldova

Violetta Vieux (35 de ani) din Chișinău are un brand propriu și se poate lăuda cu zeci de rochii de seară și de nuntă create, pe care le-a demonstrat la prestigioase prezentări de modă de peste Ocean.

Şi-a făcut studiile la Chişinău, Bucureşti şi Paris, s-a căsătorit cu un francez şi l-a urmat peste Ocean, atunci când acesta a obţinut un job în SUA. De patru ani stă în San Francisco şi a reuşit deja să-i cucerească pe americani cu rochii de mireasă selecte. „În timp ce lucram ca profesoară de engleză în Moldova, împleteam pulovere la comandă. Îmi plăcea să tricotez, să croşetez şi să brodez. Câştigam mai mult din acest hobby decât la locul de muncă, în anii '90 salariile erau destul de mici. Aşa că am hotărât să-mi transform pasiunea în meserie", povesteşte creatoarea. În 1999, tânăra a urmat la Bucureşti un curs de schiţe şi ilustrare de modă, iar mai apoi a învăţat design vestimentar, croit şi cusut la Paris.

3.000 DE EURO, CEA MAI SCUMPĂ ROCHIE
Pentru că are o soră geamănă, pasionată şi ea de design vestimentar, în 2002 Violetta şi Viorikka şi-au creat propriul lor brand - VioGemini. „Este vorba de o linie vestimentară pentru femeile sofisticate, elegante şi sigure pe ele", susţine artista şi ne asigură că toate piesele sunt unice. „Mă inspir din fiecare ţară în care am trăit. Îmi place sa combin stofe organice cu cele non-organice. Mă refer la o combinaţie între pene, blănuri, lâna îmbinate cu elemente metalice şi din plastic, mărgele şi cristale", explică designerul.

Rochiile semnate de Violetta Vieux pot fi cumpărate şi pe internet. Cea mai scumpă costă 3.000 de euro şi este o croşetată cu fir de mătase, brodată cu blană şi bătută cu paiete de plastic, metalice şi cristale Swarovski. Printre vedetele care-i poartă creaţiile este şi interpreta Fely Tchaco, originară din Cote d'Ivoire. Nu se opreşte însă aici şi vrea să facă ţinute şi pentru viitorele mămici. „Deocamdată, am decis să rămânem în SUA, iar eu încerc să dezvolt notorietatea brandului. La moment, lucrăm la un nou software pentru site-ul meu care le va oferi mireselor posibilitatea să-şi creeze singure ţinuta. Sper că pe viitor voi avea copii şi o linie proprie pentru viitoarele mămici", ne împărtăşeşte creatoarea planurile sale.

Creație în alb și negru
La începutul acestui an, împreună cu alţi cinci creatori de modă, Violetta Vieux a participat la Snow Fashion Show din San Francisco, organizat de designerul Joseph Domingo. „Tema prezentarii de modă a fost iarna. Nu doar colecţiile erau de culoarea albă, dar şi spectatorii s-au îmbrăcat aşa. Manechinele mele aveau un machiaj ce imita fulgi de zăpadă şi gheaţă. Îmi plac toate culorile, dar combinaţia preferată este alb-negru, deoarece ador contrastul", mărturiseşte designerul moldovean.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii