Un deputat PAS, numit în funcţia de director al Serviciului Vamal din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Talmazan

Igor Talmazan a fost numit în funcţia de director al Serviciului Vamal, începând cu ziua de luni, 6 septembrie. Noul director al Serviciului Vamal a fost prezentat colectivului instituţiei, de către ministrul Finanţelor, Dumitru Budianschi, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor, Igor Talmazan este specializat în Drept Public.

Anterior a activat ca şef al cabinetului preşedintelui fracţiunii parlamentare a PAS. În urma scrutinului din 11 iulie 2021, a ajuns deputat pe listele PAS.

Pe parcursul anului 2019, a activat în calitate de şef al Corpului de Control al Prim-ministrului Republicii Moldova. Anterior, a mai deţinut funcţii de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat al Republicii Moldova şi viceministru al mediului.

Ex-directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, şi-a depus demisia la 1 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei