Un deputat PAS cere Procuraturii să verifice „legalitatea acţiunilor prin care Igor Dodon a contractat în anul 2013 un credit de 1.477.000 de lei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PAS Mihai Popşoi a solicitat procurorului general, Alexandru Stoianoglo, „să verifice legalitatea acţiunilor prin care Igor Dodon a contractat în anul 2013 un credit de 1.477.000 MDL de la „Victoriabank” la o rată anuală de 8%”.

Deputatul aminteşte că în acea perioadă banca era controlată de Vladimir Plahotniuc. 

„Am solicitat verificarea cum a fost oferit acel împrumut şi de ce Igor Dodon, aflat în serviciul public, a obţinut acest credit în condiţii prefenţiale, ţinând cont că în perioada respectivă rata dobânzii la asemenea împrumuturi pentru clienţi obişnuiţi era în jur de 13%. La fel de suspect este şi acordarea unei sume atât de mari unui angajat cu salariu oficial destul de modest şi fără o istorie creditară”, a scris Mihai Popşoi pe Facebook.

De asemenea, el a solicitat „verificarea modului în care a fost efectuată plata ratelor lunare pentru rambursarea împrumutului (dacă au fost), cine a efectuat plăţile, dar şi modul în care acestea corespund veniturilor declarate oficial în acea perioadă a familiei Dodon, ţinând cont şi de alte cheltuieli, inclusiv călătorii în destinaţii exotice”.

„Pretinderea, acceptarea sau primirea, de către o persoană publică de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă (inclusiv sub formă de reducere nemotivată la rata dobânzii, comparativ cu ofertele pentru clienţii obişnuiţi), ce nu i se cuvin, cad sub incidenţa art. 324 Cod Penal alin.(3) lit.a) - Corupere pasivă, unde persoana cu înaltă funcţie de răspundere este pasibilă de pedeapsă penală de la 7 la 15 ani”, a mai spus Popşoi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!