Un copil a căzut de la etajul trei al unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 10 luni din Bălţi a căzut în gol de la etajul trei, micuţul a rămas în viaţă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul municipal Bălţi, unde s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, cu multiple fracturi de claviculă.

Şefa Secţiei primiri urgenţe, Ala Condrea, susţine că viaţa copilului este în afara pericolului. Accidentul s-a produs în lipsa supravegherii părinţilor. Aflându-se în vizită la rudele din Bălţi, părinţii au lăsat copilul să stea pe pervaz pentru a se uita prin geamul deschis, dar dotat cu plasă pentru ţânţari. Acesta s-a sprijinit de plasa pentru ţânţari şi a căzut în gol. Medicul a declarat că a fost un noroc faptul că micuţul a căzut pe gazon, fapt care a atenuat consecinţele impactului, la o distanţă mică fiind zonă asfaltată.

În acest sens, medicul de urgenţă a avertizat părinţii cu copii mici despre pericolul plaselor de ţânţari de la geamuri care sunt „amăgitoare“ – acestea par că sunt închise ermetic de cadrul ferestrei, însă în realitate, acestea se deschid la o atingere uşoară, nefiind dotate cu sistem de prindere. „Începe perioada caldă a anului, toţi vor lăsa balcoanele, ferestrele deschise. În familiile cu copii mici se cere o atenţie deosebită. E recomandabil să fie folosit sistemul de deschidere pe orizontală a ferestrei sau să lase camerele să se aerisească doar atunci când merg cu micuţii la plimbare“, a spus Ala Condrea pentru IPN.

Mediul recomandă părinţilor să nu pună scaune la balcon sau lângă fereastră, totodată să nu pună mese sau dulapuri la balcon, deoarece copiii pot urca pe ele şi pot cădea de la înălţime. În anii trecuţi au existat mai multe cazuri când în urma căderilor de la înălţime copiii au decedat.

Potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, anul trecut 2.900 de copii cu vârsta între 0-5 ani au fost traumatizaţi în Republica Moldova, 60 dintre aceştia au decedat.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?