Un consilier local de la Corjova, Dubăsari, reţinut de grănicerii transnistreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Miţul, locuitor al satului Corjova, raionul Dubăsari, consilier local, veteran al războiului de la Nistru şi un activist civic pentru drepturile omului, a fost reţinut astăzi, în jurul orelor 10.20, la pretinsul post vamal din s. Lunga, raionul  Dubăsari, teritoriu controlat de către administraţia de facto de la Tiraspol, transmite IPN.

Asociaţia „Promo-LEX” a anunţat pe o reţea de socializare că pretinşii grăniceri i-au ridicat actele de identitate şi l-au reţinut timp de o oră la aşa-numitul post vamal. Ulterior, aceştia i-au întors documentele şi i-au înmânat interdicţia de a intra în regiunea transnistreană. Potrivit „Promo-LEX”, aceasta este a două reţinere ilegală a lui Valeriu Miţul la un interval de două luni.

Situaţia lui Valeriu Miţul este identică cu cazul altor doi veterani de război – Iurii Coţofan şi Victor Timuş, care au fost reţinuţi în august 2020 de către pretinşii grăniceri, iar peste o oră de la reţinere, acestora li s-au înmânat documentele emise de către „MGB-ul” local cu privire la interzicerea accesului în regiunea transnistreană.

În acest context, Asociaţia „Promo-LEX”  reiterează problema reţinerilor şi restricţiilor abuzive efectuate de către administraţia de facto de la Tiraspol şi solicită autorităţilor constituţionale, inclusiv Biroului Politici de Reintegrare, să nu realizeze doar acţiuni birocratice şi formale, dar să depună eforturi suplimentare pentru a preveni asemenea situaţii.

„Eu vreau ca această problemă să fie discutată la nivel înalt şi rezolvată definitiv, nu doar o reacţie imediată temporară”, susţine Valeriu Miţul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete