Un bărbat a murit în urma unui accident pe traseul Chişinău-Răzeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în dimineaţa de vineri, 4 mai, pe traseul Chişinău-Răzeni. Potrivit poliţiei, şoferul decedat a tamponat din sparte un automobil care aparţine unei şcoli auto.

Silvia Vetcu, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, a declarat pentru IPN că, în urma impactului, pasagerii din cele două automobile şi femeia care se afla la volanul maşinii şcolii auto au fost transportaţi la Institutul de Medicină Urgentă din capitală.

Cristina Gorea, purtător de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, a spus că unul dintre cei doi bărbaţi aduşi la Urgenţă, cu vârsta de aproximativ 40 de ani, a suferit traumatism cranio-cerebral şi traumatism al aparatului locomotor, fiind internat la reanimare. Starea lui este calificată de medici ca fiind foarte gravă.

Ceilalţi doi pacienţi au traumatisme mai uşoare, nefiind nevoie de internarea lor.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Zelenski va avea o întâlnire cu Donald Trump la Adunarea Generală a ONU
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești