Un bărbat a fost prins în timp ce dădea 1.500 de euro mită pentru a scăpa de pedeapsă penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul oferea banii în schimbul unei declaraţii false FOTO: Arhivă Adevărul

Bărbatul, în vârstă de 56 ani şi originar din Bălţi, a fost reţinut în flagrant delict în timp ce ar fi oferit banii unui agent economic pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal

Cercetările au stabilit că bărbatul a oferit banii în schimbul unei declaraţii false pentru a fi eliberat de pedeapsă penală. Suspectul este acuzat pe un dosar penal pentru estorcarea a 2 000 lei de la acelaşi agent economic pentru a nu-i întocmi proces verbal pe faptul depistării unor produse cu termen expirat.

Pe numele bănuitului au mai fost stabilite încă 13 cazuri similare, pentru care au fost pornite cauze penale de corupere pasivă.

Potrivit legislaţiei, persoanele vinovate de „Determinarea la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea  de concluzii false sau la efectuarea de traduceri incorecte”, riscă privaţiune de libertate de până la 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online