Ultranaţionalistul rus Vladimir Jirinovski a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Jirinovski FOTO EPA-EFE

Preşedintele Partidului Liberal Democrat al Rusiei (PLDR), Vladimir Jirinovski, în vârstă de 75 de ani, s-a stins din viaţă miercuri, 6 aprilie, în urma infectării cu coronavirus. Anunţul a fost făcut de preşedintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin.

Potrivit canalului Telegram Mash, Jirinovski a fost internat cu dublă pneumonie şi s-a confruntat cu o afectare pulmonară de 50-75%. 

Controversatul politician, celebru prin numeroasele scandaluri pe care le-a provocat prin declaraţiile sale ultranaţionaliste, a declarat recent că s-a vaccinat de opt ori împotriva COVID-19.

„Sper că simpatizanţii şi colegii de partid ai lui Jirinovski nu-i vor urma exemplul. Poate fi foarte periculos”, a avertizat virusologul rus Serghei Netiosov în legătură cu această declaraţie a lui Jirinovski.

În noiembrie 2020, după victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Jirinovski susţinea că noua conducerea de la Chişinău va declanşa un război împotriva regiunii separatiste Transnistria. 

În aprilie 2019, politicianul rus l-a acuzat pe premierul de atunci Dmitri Medvedev că apropie Transnistria de România. „Nu le oferim bani transnistrenilor, nici nu le permitem să facă studii (în Rusia, n. red.). Tineretul pleacă în România. Ce dracu e asta?“, s-a răstit Jirinovski în Duma de Stat cu prilejul unei şedinţe de prezentare a raportului privind activitatea Guvernului rus în 2018. Î

n iulie 2015, Jirinovski a declarat că armata rusă trebuie să fie prezentă în toate statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică. „Tot teritoriul fostelor republici sovietice este zona intereselor naţionale ruseşti. Peste tot trebuie să fie drapelul rusesc şi o singură armată - cea rusă. Restul, ori trebuie să fie alungaţi de pe acele teritorii, ori în lagăre”, a declarat ultranaţionalistul din Duma de Stat a Rusiei. Vladimir Jirinovski, născut  Eidelstein, pe 25 aprilie 1946, la Almatî (astăzi în Kazahstan), a mai trâmbiţat cândva că „Polonia va fi ştearsă de pe suprafaţa pământului”, declaraţie urmată de convocarea Ambasadorului rus la Varşovia.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG