Ucraina nu-i blochează pe transnistreni, doar îi controlează strict

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Ucrainei la Chişinău a declarat că fluxul mărfurilor ruse către Transnistria nu a fost blocat de Guvernul de la Kiev, însă au fost intensificate controalele la graniţă din cauza situaţiei tensionate din regiune.

Conform ambasadorului Serghei Pirojkov: „Ucraina n-a interzis tranzitarea mărfurilor ruseşti pe teritoriul ei, iar afirmaţiile privind blocarea economică a Transnistriei urmăresc scopul de a denigra imaginea Ucrainei”, declaraţia fiind făcută la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN. Potrivit diplomatului ucrainean, „Ucraina n-a interzis tranzitarea mărfurilor ruseşti pe teritoriul ei, iar afirmaţiile privind blocarea economică a Transnistriei urmăresc scopul de a denigra imaginea Ucrainei”.

Ambasadorul Pirojkov a precizat că există o intensificare a controlului de frontieră pentru segmentul transnistrean, însă susţine că s-a făcut în scopul asigurării securităţii, pentru a evita pătrunderea teroriştilor în Ucraina. Cât priveşte intensificarea exerciţiilor militare în Transnistria sub pretextul de a fi gata de apărare în caz dacă vor fi atacaţi de Ucraina, Serhii Pirozhkov a declarat că nu există suport logic. „Ucraina nu va ataca niciodată Transnistria, deoarece acesta este teritoriul Republicii Moldova”, a subliniat ambasadorul.

Novorossia pe model transnistrean

În acelaşi context, ambasadorul ucrainean susţine că situaţia din Ucraina ar avea tangenţe cu conflictul din Transnistria din 1992. „Insurgenţii proruşi din Donbas fac parte din organizaţii teroriste. Chemarea lui Putin la pace arată, de fapt, că Rusia are anumite influenţe asupra teroriştilor. Ei sunt marionete în mâna ruşilor. Aceasta aminteşte despre situaţia din Transnistria din anul 1992. Noi nu dorim să ajungem la o astfel de situaţie”, a conchis Serghei Pirojkov. Acesta a mai declarat că deşi situaţia în Ucraina rămâne încordată, planul „Novorossia” al lui Putin a fost dat peste cap. Totuşi, există încă riscuri majore, în condiţiile când la frontiera cu Ucraina Rusia a dislocat un efectiv de 45 de mii de soldaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG