Transportatorii din R. Moldova confirmă pentru 23 februarie sistarea transportului regulat de pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportul regulat de pasageri va fi sistat pe teritoriul Republicii Moldova în ziua de marţi, 23 februarie. Vor foi suspendate inclusiv rutele regulate raionale şi interraionale, transmite IPN.

Sistarea transportului are loc în semn de protest pentru faptul că cerinţele transportatorilor nu au fost acceptate de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA).

Astfel, potrivit APOTA, există confirmarea privind sistarea activităţii de la operatorii de transport ce au incluse în autorizaţiile lor mai mult de 1500 de unităţi de transport. Până la finele zilei de luni, 22 februarie, se preconizează să aibă confirmarea de la operatorii de transport ce dispun de peste 2.500 unităţi de transport.

Potrivit APOTA, restricţiile prevăzute de Hotărârea CNESP din 20 noiembrie 2020 pot fi respectate de către operatorii de transport, iar restricţii mai dure pot fi realizabile doar dacă autorităţile vin cu un complex de măsuri de ordin epidemiologic, economic, social şi financiar. Transportatorii susţin că sancţiunile pentru încălcarea Hotărârii de atunci urmează a fi aplicate în strictă conformitate cu prevederile Codului Contravenţional şi doar în privinţa subiecţilor care au săvârşit încălcările. Nu pot fi aplicate sancţiuni în forma unor noi restricţii, de către autorităţile care nu sunt abilitate cu funcţia de aplicare a sancţiunilor (CNESP) şi îndreptate împotriva unei ramuri a economiei naţionale.

Protestului i s-a alăturat şi Asociaţia Patronală a Profesioniştilor în Transporturi „Transportatorul” care a anunţat că va suspenda rutele regulate raionale şi interraionale pe 23 februarie 2021. Potrivit unui comunicat de presă al acestora emis presei, oprirea transportului va duce la perturbarea gravă a proceselor economice şi sociale în republică.

Totodată, având în federe că personalul din transportul public se află la prima linie de risc, Asociaţia „Transportatorul” cere vaccinarea in termen de 7 zile a tuturor conducătorilor auto din transport public. De asemenea, se cere asigurarea gratuită cu materiale de protecţie, măşti, halate, dezinfectant pentru fiecare unitate de transport, achitarea imediată din bugetul de stat a plăţilor compensatorii în valoarea salariului mediu pe economie pe lună conducătorilor auto pentru fiecare lună a pandemiei, precum şi repartizarea gratuită a motorinei, necesare pentru activitatea transportului regulat de persoane din rezerva de stat şi ajutoarele internaţionale.

Pe 15 februarie, CNESP a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar şi rutier în trafic municipal, raional şi interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare. Ulterior, pe 20 februarie Comisia şi-a anulat decizia până pe 28 februarie inclusiv, perioadă în care va fi verificat nivelul de conformare a operatorilor de transport rutier la cele agreate şi de respectare a măsurilor epidemiologice de către pasageri, conducători auto, operatori de transport rutier, întreprinderi ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani