Traian Băsescu: Vom colabora oricând cu PAS şi PPDA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Fostul preşedinte al României şi preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale, Traian Băsescu, susţine că PUN va colabora oricând va fi posibil cu Partidul Acţiune şi Solidaritate şi cu Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

În contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc anul curent în Republica Moldova, Traian Băsescu susţine că PUN este gata să colaboreze cu partidele Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase, de asemenea, cu segmente din cadrul societăţii civile, care ar fi binevenite alături de Partidul Unităţii Naţionale. 

„Dacă vor fi condiţii, să creăm o platformă a unităţii naţionale deschisă cu participarea intelectualităţii, care nu vor să înregimenteze în partide, dar este de acord să susţină ideea unionistă”, a spus fostul preşedinte.

De asemenea, Traian Băsescu susţine că PUN deocamdată nu este în negocieri cu nimeni, dar că acest lucru nu înseamnă că va respinge colaborările cu partidele unioniste.

„Deocamdată, obiectivul nostru este consolidarea Partidului Unităţii Naţionale ca cel mai nou partid de pe scena politică din Republica Moldova”, spune Traian Băsescu. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două