Traian Băsescu: Niciun partid românesc nu respinge ideea reunificării ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu este convins că niciun partid politic de la Bucureşti nu este împotriva Unirii cu Republica Moldova, iar acest fapt ar urma să fie demonstrat în scurt timp, atunci când în Parlamentul român va fi înaintat un proiect de declaraţie ce vizează denunţarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dar şi care prevede o soluţie privind unirea celor două maluri ale Prutului.

„Convingerea mea este că niciun partid românesc nu respinge ideea reunificării. Vom vedea cu ocazia declaraţiei pe care o voi înainta Parlamentului, a declarat Traian Băsescu luni, 29 ianuarie, la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În alt context, ex-preşedintele român a subliniat că Republica Moldova nu are nicio şansă să adere la UE, decât doar dacă se va produce Unirea. 

„Pot să vă spun că noi am făcut eforturi diplomatice enorme să încercăm să adăugăm la proiectul extinderii în Balcani şi Republica Moldova, chiar dacă geografic nu se află acolo. A fost un refuz total”, a menţionat fostul şef de stat.

Întrebat dacă Igor Dodon va fi în cele din urmă primit la Bucureşti de către Klaus Iohannis, Băsescu a spus: „Cutuma diplomatică spune că atunci când vorbeşti urât despre o ţară, este greu să fii primit de preşedintele ei”.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere