TRAIAN BĂSESCU Dacă ne va cere Chişinăul să încetăm susţinerea pentru aderarea la UE, o vom face

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României le-a cerut, joi, ambasadorilor români să susţină includerea Republicii Moldova în grupul ţărilor din Balcanii de Vest aspirante la statutul de membru UE, precizând că dacă va cere Chişinăul ca România să înceteze această susţinere, atunci o va face.

"Legat de UE, trebuie să ne continuăm politica de susţinere a procesului de extindere a Uniunii cu statele din Balcanii de Vest şi cu un efort major pentru a convinge partenerii europeni că Republica Moldova poate fi legată în consideraţie într-un proces de aderare care vizează datele statelor din Balcanii de Vest. Sigur, dacă ne va cere Chişinăul să încetăm această susţinere, o vom face, dar sperăm că îşi menţin obiectivul de a deveni mai devreme sau mai târziu stat membru al UE", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Trei elemente care pot aşeza Republica Moldova pe un drum al integrării

El a mai spus că toţi diplomaţii care au posibilitatea să influenţeze avansul Republicii Moldova către UE ar trebui să-şi focuseze efortul pe susţinerea accelerării negocierii acordului de asociere, pe începerea negocierilor legate de liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova şi pentru începerea negocierii acordului de liber schimb între UE şi Republica Moldova.

"Sunt cele trei elemente care cred eu, odată finalizate, aşează Republica Moldova pe un drum al integrării", a mai spus şeful statului român.

Preşedintele Traian Băsescu i-a atenţionat recent pe liderii politici de la Chişinău că există deschidere în ceea ce priveşte aderarea Republicii Moldova la UE, dar că fereastra nu rămâne deschisă la nesfârşit, iar "nesfârşitul nu este departe".

Republica Moldova trebuie să înţeleagă că nu ea este prioritatea UE

"Procesul de integrare a Republicii Moldova în UE depinde strict de oamenii politici de la Chişinău. În momentul de faţă, există deschidere faţă de Republica Moldova, după câştigarea de două ori a alegerilor de către alianţă, există deschidere, dar Republica Moldova trebuie să înţeleagă că nu ea este prioritatea UE", a declarat Traian Băsescu, în 18 august, la Şcoala de vară ARC 2011 de la Sulina, răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată de un participant din Republica Moldova.

El a afirmat că priorităţile Uniunii Europene sunt criza economică şi perspectivele de dezvoltare.

"Faptul că după alegeri pentru a doua oară politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise, şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante. Nu aş vrea să vă spun cum se motivează de către oamenii politici din Occident această incapacitate. Moldova a avut o fereastră deschisă după cea de-a doua victorie a alianţei în alegeri. Trebuie să ţină cont că nu rămâne deschisă la nesfârşit. Este esenţial să se înţeleagă. Eu cred că acest nesfârşit nu este departe", a atenţionat şeful statului român.

De asemenea, Băsescu a afirmat că Republica Moldova este etichetată ca fiind în criză politică.

Mai multe pentru tine:
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi