Tot mai multe persoane se adresează la Centrul de găzduire din capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevarul

Odată cu răcirea vremii, Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei din capitală, devine tot mai aglomerat. Oamenii fără adăpost vin aici să se încălzească, să mănânce şi să înnopteze.

Directorul centrului, Rostislav Chelmenciuc, a declarat pentru IPN că azilul are o  capacitate de 70 de persoane. Când sunt mai mulţi solicitanţi, angajaţii centrului improvizează locuri suplimentare de dormit. Beneficiarii centrului sunt adulţi de toate vârstele, atât femei, cât şi bărbaţi.

Rostislav Chelmenciuc a menţionat că la centru se propune câte o gustare de două ori pe zi. De asemenea, persoanelor fără adăpost li se oferă şi haine adunate din donaţii, precum şi alte produse oferite de către diferite organizaţii.

Meteorologii au emis avertizare cod portocaliu pentru 29 decembrie, fiind prognozate condiţii complicate ale vremii. Se anunţă precipitaţii foarte puternice, predominant sub formă de zăpadă şi lapoviţă, izolat foarte puternice. Către mijlocul acestei săptămâni, temperaturile vor scădea până la –24 de grade în timpul nopţii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”