Tot ce trebuie să ştii despre admiterea în colegii, în centrele de excelenţă şi în şcolile profesionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Admiterea în centrele de excelenţă, colegii şi şcolile profesionale anul acesta începe pe 17 iulie. Elevii care doresc să-şi continue studiile în învăţământul profesional tehnic pot alege una dintre cele 87 de instituţii de învăţământ, dintre care 11 centre de excelenţă, 32 de colegii şi 44 de şcoli profesionale, transmite IPN.

La concursul de admitere sunt invitaţi să participe absolvenţii de gimnaziu cu certificat de studii gimnaziale, absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, absolvenţii şcolii medii generale cu atestat de studii şi absolvenţii cu certificat de studii liceale sau echivalentul acestora. Candidaţii trebuie să depună o cerere, să prezinte actul de studii în original, certificatul de naştere sau buletinul de identitate, original şi copie. De asemenea, urmează a fi prezentate şase fotografii color 3X4 cm şi certificatul medical-tip (forma 086-U sau nr.086-E ), eliberat în anul admiterii de circumscripţia medicală respectivă, care confirmă că persoana vizată corespunde exigenţelor medicale pentru studii la programul de formare profesională tehnică solicitat.

La dosar candidaţii vor anexa, după caz, adeverinţa eliberată de organul teritorial de tutelă şi curatelă pentru copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, certificate medicale corespunzătoare, actul de studii respectiv pentru copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale, chitanţa de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere.

Pentru copiii orfani şi candidaţii cu deficienţe este prevăzută cota de 15% din numărul total de locuri aprobate în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară. Înscrierea la cota de 15% se efectuează la solicitarea candidatului şi prezentarea actelor justificative.

Ca în alţi ani, înmatricularea la studii se face în bază de concurs, în ordinea descreşterii mediei de concurs, iar elevii pot opta la studii cu finanţare din bugetul de stat sau prin contract. Elevii pot aplica la studii gratuite doar o singură dată.

Admiterea în colegii şi în centrele de excelenţă se va încheia pe 5 august. A doua etapă de admitere este preconizată pentru perioada 9-12 august. Admiterea în şcolile profesionale se va încheia pe 12 august, iar a doua etapă este planificată pentru perioada 16-25 august.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”